Zvonoteca

# „Cum se numeşte reprezentantul Ministerului Învăţământului care supraveghează judeţul Sălaj la examenele naţionale” am întrebat noi, pentru voi. Am sunat unde trebuia dar ni s-a spus că „nu e relevant numele acestuia”. Să mori de râs, nu alta! Deci părinţi, bunici, elevi, ce dracu vă interesează pe voi cine vă supraveghează de la Bucureşti şi cine, evident, ia şi decizii, pune concluzii, îşi bagă nasul unde trebuie sau unde nu trebuie, în tot ce ţine de examenele naţionale sălăjene. Ciocul mic şi fiţi mai puţin curioşi! Aşa ceva….

# Mulţi elevi care au contestat rezultatele la examenul de capacitate au avut surpriza să constate că notele, după contestaţii, au crescut aşa cum nici ei nu bănuiau. Nu-i nicio mirare în asta, doar că parte din elevii care au contestat notele considerându-le prea mici, sunt cei care, în timpul ultimilor ani de şcoală, aveau nevoie de un ajutor substanţial chiar şi să promoveze anul şcolar, iar în curând îi vom vedea intrând pe porţile celor mai bine cotate licee din Zalău. Ce-o fi asta? Alo, inspectoratu’?

Leave a Comment