Cod galben de caniculă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare de cod galben de caniculă valabilă pentru şase judeţe din vestul şi nord-vestul ţării, inclusiv Sălaj, unde temperaturile maxime vor ajunge la 37 de grade, în cursul zilei astăzi, 6 iulie, începând cu ora 12, urmând ca marţi şi miercuri valul de căldură să se extindă în toată ţara.
Potrivit meteorologilor în cursul zilei de luni, 6 iulie, vremea va fi călduroasă în toată ţara, caniculară în regiunile vestice şi nord-vestice, unde se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35…37 de grade, iar indicele de temperatură- umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Maxime termice de 35…36 de grade vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse. Judeţele aflate sub cod galben de caniculă sunt: Sălaj, Arad, Timiş, Bihor, Satu Mare şi Maramureş.

Recomandări pentru perioadă caniculară

Având în vedere temperaturile extreme din această perioadă, reprezentanţii Direcţiei pentru Sănătate (DSP) Sălaj fac o serie de recomandări. Potrivit doctorului Ligia Marincaş, directorul DSP Sălaj, cetăţenii sunt sfătuiţi să evite pe cât posibil expunerea prelungită la soare în intervalul orar 11-18. Potrivit doctorului DSP Sălaj: dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală; ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius; dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, sau la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (spaţii publice, magazine); purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise, iar pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă şi beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete.

Alimentaţia pe timp de caniculă

În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute şi nu este indicat să se consume alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. De asemenea, trebuie evitate băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice şi este indicat consumul de fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi şi roşii) pentru că conţin o mare cantitate de apă. Doctorul Ligia Marincaş spune că o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar cu apă. Tot printre sfaturile specialiştilor pentru această perioadă caniculară sunt cele cu privire la evitarea activităţilor în exterior care necesită un consum mare de energie, ca de exemplu sportul şi grădinăritul. În perioadele cu temperaturi extreme, este indicat să închideţi ferestele expuse la soare şi să trageţi draperiile sau jaluzelele, iar pe toată perioada în care temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă se recomandă închiderea ferestrelor. Acestea trebuie deschise doar seara târziu, noaptea şi dimineaţa, când temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă. Un alt sfat important este acela cu privire la aparatura electrocasnică din locuinţe: „Închideţi orice aparat electro-casnic de care nu aveţi nevoie!”.

Recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor în rândul copiilor

Pentru sugari şi copiii mici se recomandă: realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldură, umiditate excesivă şi curenţi de aer; sistemul de alimentaţie avut până în acel moment nu trebuie modificat prin introducerea de alimente noi în această perioadă; se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar pentru sugari mama va alăpta ori de câte ori sugarul solicită; copilul va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuţe din materiale textile vegetale comode; nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi, şi obligatoriu cu caciulită pe cap; copiii vor primi apă plată sau ceai foarte slab îndulcit, fructe proaspete şi foarte bine spălate; mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără conservanţi. Se va evita în acelaşi timp consumul de cafea sau alcool cu respectarea normelor de igienă.

Recomandări pentru persoanele vârstnice şi cu afecţiuni cronice

Reprezentanţii DSP Sălaj atrag atenţia că persoanele vârstnice şi cu afecţiuni cronice trebuie să aibă o hidratare corespunzătoare cu apă plată sau ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără conservanţi. De asemenea, alimentaţia va fi predominat din legume şi fructe proaspete, fiind interzis consumul de alcool şi cafea în timpul caniculei şi evitarea circulaţiei în perioadele de vârf ale caniculei. Dacă este absolut necesară deplasarea se va folosi îmbrăcăminte uşoară din materiale vegetale, dar şi pălăriuţă de protecţie pe cap. Persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade, cei cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării tratamentului, dar şi menţinerea cu rigurozitate a igienei personale prin efectuarea a câte trei – patru duşuri pe zi.

Recomandări pentru persoanele care depun un efort fizic deosebit

Persoanele care prin activităţile lor depun un efort fizic deosebit trebuie să dozeze munca în funcţie de periodele zilei încercând să evite excesul de efort în vârfurile de canicula. Dacă valorile de căldură sunt foarte mari se va proceda la oprirea activităţii şi se va asigura hidratarea corespunzătoare cu apă minerală sau apă plată ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe fără conservanţi. Este total contraindicat consumul de cafea şi alcool în această perioadă, iar utilizarea unui echipament corespunzător de lucru şi echipament pentru protejarea capului de efectele căldurii excesive este prioritară.

Recomandări pentru angajatori

Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă reprezentanţii DSP Sălaj atrag atenţia angajatorilor că în aceste perioade cu temperaturi extreme este indicat: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer. De asemenea pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor se recomandă: asigurarea apei minerale adecvate, câte doi – patru litri/persoană/schimb; asigurarea echipamentului individual de protecţie şi asigurarea de duşuri.

Leave a Comment