Zvonoteca

# În timp ce facem trotuare noi, moderne, ca bulevardul să arate frumos şi să dea bine la şoferii din alte zone care sunt în trecere prin municipiu, copiii se umplu de căpuşe în iarba dintre blocuri, înaltă de un metru. Ş-apăi să-i auzi pe zălăuani cum îi suduie şi-i blastămă pe adepişti, de-ţi vine să te duci naibi până în piaţă, să cumperi o coasă manuală şi să te apuci de lucru, ca nu care cumva să se prindă blestemele de cei cărora nu le mai pasă de toaletarea spaţiilor verzi. Bulevard să fie, restul să se descurce, alegeri sunt abia la anul.

# Nici nu s-a terminat bine campionatul de fotbal, că muncitorii de la Stadionul Municipal, în frunte cu ăl’ mai mare administrator de terenuri din sud-estul Europei, s-au apucat să recondiţioneze gazonul. „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”, este expresie care li se potriveşte de minune celor care se ocupă de administrarea acestui stadion. Diferenţa e că înăuntru, în loc de leopard, e jeg şi mucegai. Cineva ne spunea să dăm o geană prin biroul „şerifului”. Se zice că acolo toate-s ca la carte, deşi e vorba de aceeaşi clădire. Chiar nu înţelegem, ce aveţi cu omul? De ce sunteţi atât de răi? Şefu-i şef şi-n şanţ.

Leave a Comment