Zălăuan găsit inconştient pe stradă

Un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din Zalău a fost găsit joi seara, în jurul orei 22, inconştient pe bulevardul Mihai Viteazul, în zona Perla. Potivit informaţiilor primite de la Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, a fost solicitat un echipaj SMURD, care, ajuns la faţa locului a constatat că zălăuanul intrase în stop cardio-respirator. S-au încercat manevrele de resuscitare, după care acesta a fost transportat la spital, unde, în ciuda eforturilor depuse de echipa medicală, bărbatul a decedat.

Mai mult...

Gemeni blocaţi în casă, salvaţi de pompieri

O femeie din Zalău a solicitat luni dimineaţa ajutorul pompierilor după ce a rămas blocată în afara locuinţei, iar în interior se aflau cei doi copii, în vârstă de numai doi ani. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi, un echipaj al Detaşamentului de pompieri Zalău a intervenit  în jurul orei 9 pentru a debloca uşa unei garsoniere din municipiu, situată pe Aleea Tineretului. Cei doi fraţi gemeni au rămas nesupravegheaţi pentru câteva minute, timp în care au reuşit să blocheze…

Mai mult...

Şoferiţele sălăjene au fost „amendate”cu flori şi mărţişoare

Circa 300 de flori şi mărţişoare au fost înmânate, sâmbătă, participantelor la trafic de către poliţiştii sălăjeni. Sute de doamne şi domnişoare au fost oprite în trafic de agenţii de la poliţia rutieră pentru a primi o mică atenţie. Nu li s-au cerut actele la control şi nici nu li s-a spus că au săvârşit vreo contravenţie, ci au primit în dar, de la poliţişti, flori şi mărţişoare. Poliţia Rutieră Sălaj a organizat, cu ocazia zilei de 1 Martie, o acţiune deosebită pentru a depista conducătoarele auto şi a le…

Mai mult...

Elicopterul repartizat Sălajului va fi amplasat la Jibou

Elicopterul SMURD care va deservi regiunea de nord-vest a ţării va fi amplasat la Jibou, acesta urmând să fie funcţional, cel mai probabil, începând din luna aprilie. Anunţul a fost făcut vineri, 28 februarie, de Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului de Internet, aflat într-o vizită de lucru la Zalău. „Scopul vizitei aici a fost de a planifica amplasarea elicopterul SMURD care urmează să deservească regiunea nord-vest. După cum ştiţi, Ministerul Sănătăţii, anul trecut, a achiziţionat trei elicoptere, unul a fost amplasat la Constanţa, unul urmează să fie…

Mai mult...

Problema bolilor rare, dezbătută la Zalău

  Sub sloganul “Împreună pentru o îngrijire mai bună în bolile rare”, campania naţională pentru Ziua Bolilor Rare, demarată de Asociaţia “Prader Willi” din România, cu sediul în Zalău, în 4 februarie, a ajuns la final. Un scurt bilanţ al acesteia a fost prezentat de reprezentanţii Asociaţiei în cadrul unei conferinţe găzduită joi, 27 februarie, de sala „Avram Iancu” din incinta Primăriei Municipiului Zalău. Astfel, după lansarea campaniei la Zalău, în 15 februarie, cu ocazia Zilei Intenaţionale a copilului cu cancer, a fost organizat un workshop la Spitalul de copii…

Mai mult...

„Primele încercări” la Liceul Sportiv „Avram Iancu” Zalău

  Primele creaţii ale elevilor claselor I-IV de la Liceul cu Program sportiv „Avram Iancu” din Zalău au văzut, în aceste zile, lumina tiparului. La iniţiativa învăţătoarei Mariana Goron, prima publicaţie de acest fel, adică a celor mici, a fost lansată joi, 27 februarie, evenimentul fiind găzduit de sala festivă a unităţii de învăţământ. Deşi fiecare clasă are una sau chiar două reviste, abia acum s-a reuşit, datorită unei colaborări fructoase, în primul rând, între cadrele didactice de la ciclul primar al unităţii liceale, editarea unei publicaţii care să cuprindă…

Mai mult...

Maşini avariate de un boschetar

  Doi zălăuani s-au trezit duminică cu maşinile avariate. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Poliţiei Locale Zalău, dispeceratul instituţiei a fost sesizat, în jurul orei 11,30, că în parcarea din faţa bisericii greco-catolice, situată pe strada Gheorghe Doja, din municipiu, două maşini au oglinzile avariate. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii locali, vinovat de distrugerile semnalate este un bărbat fără adăpost, Iuliu M.

Mai mult...

Adolescent fugit de la casa de copii, găsit de poliţiştii locali

  Un adolescent de 14 ani care a fugit de la casa de copii din Jibou a fost depistat, zilele trecute, de către poliţiştii locali, în apropierea unei fabrici din municipiu. Potrivit informaţiilor primite de la Lucian Trif, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Zalău, vineri, 21 februarie, în jurul orei 17,40, a fost sesizat faptul că persoane fără adăpost au apărut în zona blocului A24.”În urma verificările efectuate s-a constatat că cele sesizate se confirmă. Astfel, lângă beciurile de lângă gardul Cemacom au fost găsite două persoane, respectiv Ionuţ…

Mai mult...

Gheorghe Tadici rămâne la echipa naţională până în vară

„România trebuie calificată la Campionatul European din acest an”, spune selecţionerul Modificările ce au avut loc la nivelul conducerii Federaţiei Române de Handbal anunţau schimbări şi în conducerea tehnică a echipei naţionale de senioare, iar apropiaţi ai noului preşedinte, Alexandru Dedu, au dezvăluit că acesta ar fi început deja negocierile cu Jakob Vesteergard, danezul care a antrenat echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea. Deranjat de speculaţiile făcute imediat după alegerea noului preşedinte, selecţionerul Tadici părea foarte hotărât să renunţe la echipa naţională, chiar dacă nu a anunţat public acest lucru. O primă…

Mai mult...

Minori zălăuani cercetaţi pentru furt

  Trei sălăjeni, printre care doi minori, sunt cercetaţi penal pentru furt. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, suspecţii au fost identificaţi de către oamenii legii la sfârşitul săptămânii trecute. Astfel, vineri, 21 februarie, poliţiştii din Fildu de Jos şi Cuzăplac au identificat un bărbat suspectat de furtul unui aparat de sudură, în valoare de 1.500 de euro. Acesta apaţinea unui localnic din Fildu de Jos. Furtul a fost comis, potrivit reprezentanţilor IPJ Sălaj, miercuri, 19 februarie, de către Tiberiu…

Mai mult...

Autoturism neînmatriculat depistat în trafic de poliţiştii zălăuani

  Un sălăjean de 38 de ani s-a ales la finele săptămânii trecute cu dosar penal, după ce a fost surprins în trafic de oamenii legii conducând un autoturism neînmatriculat. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, şoferul, Mihai B., din Mal, a fost identificat de poliţiştii rutieri vineri, 21 februarie, în jurul orei 11, pe bulevardul Mihai Viteazu din municipiu. Bărbatul conducea un autoturism cu numărul de înmatriculare temporar, emis de autorităţile germane. În urma verificării acestuia în baza de date, poliţiştii au…

Mai mult...

Tamponare în lanţ în municipiu

O tamponare în lanţ a avut loc luni după-amiază în municipiu, pe bulevardul Mihai Viteazu, după ce şoferul unei maşini nu a păstrat distanţa regulamentară şi a acroşat un autoturism care la rândul său a angrenat alte maşini în incident. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 17, în zona Astralis, fiind implicate patru autoturisme. Din fericire, acesta s-a soldat doar cu pagube materiale. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, vinovat de producerea accidentului a fost şoferul celui de-al treilea autoturism, marca Ford, care nu a păstrat distanţa…

Mai mult...

Au tâlhărit un minor în plină stradă

Doi tineri din Zalău au fost reţinuţi de poliţiştii sălăjeni pentru o perioadă de 24 ore de ore, fiind acuzaţi de tâlhărie. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, Marcel C. de 18 ani şi Robert R. de 20 de ani l-au deposedat prin violenţă de un telefon mobil pe B.R., în vârstă de 16 ani, din Bobota, după care, aceştia au fugit. Incidentul a avut loc duminică, 23 februarie, pe strada Tudor Vladimirescu, în jurul orei 17,30. Potrivit sursei citate,…

Mai mult...

Zălăuan prins cu numere false în trafic

Un şofer de 59 de ani, din municipiu, s-a ales cu dosar penal, după ce oamenii legii l-au surprins conducând un autoturism cu număr fals de înmatriculare. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Alexandru S. a fost oprit în trafic miercuri, în jurul orei 10, 40, pe bulevardul Mihai Viteazul, poliţiştii rutieri constatând că numărul de înmatriculare ale autovehiculului acestuia este fals. Pe numele zălăuanului, oamenii legii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism…

Mai mult...