Veteranii atletismului sălăjean, pe podium la „Crosul Unirii” de la Alba Iulia

Peste 400 de participanţi a avut la start ediţia a 49-a a „Crosului Unirii” desfăşurată sâmbătă, la Alba Iulia. Printre cei prezenţi s-au numărat şi veteranii Petru Bologa, Rodica Prodan şi Lidia Angelescu. Devenită dublă campioană balcanică la începutul lunii trecute, Rodica Prodan, o băimăreancă stabilită de câţiva ani în localitatea sălăjeană, Var, a avut o comportare remarcabilă şi la evenimentul de la Alba Iulia, trecând prima linia de sosire la categoria plus 65 – 69 de ani. La masculin, categoria a fost câştigată de Augustin Covaciu, de la CSM…

Mai mult...

Sălăjean depistat la Punctul de frontieră Borș cu o mașină căutată de autoritățile germane și franceze

Polițiștii Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Borş din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (I.T.P.F.) Oradea, au depistat la sfârșitul săptămânii trecute, două autoturisme marca BMW, modelele 420D şi X6, ce figurau ca fiind căutate de autorităţile germane şi franceze, pe care doi cetăţeni români au încercat să le introducă ilegal în ţară. Potrivit unui comunicat al instituției bihorene, Andrei V., în vârstă de 28 de ani, cetăţean român cu domiciliul în județul Sălaj, a fost depistat în data de 24 noiembrie la intrarea în țară conducând un…

Mai mult...

Sălăjenii au pus la cale un record de Ziua Națională a României

Cel mai mare drapel românesc confecționat vreodată în Transilvania, având o suprafață de 450 metri pătraţi, va fi desfășurat, pe pământ sălăjean, în 1 Decembrie – Ziua Națională a României, în localitatea Sălăjeni, comuna Bocșa. Grație unei inițiative care aparține unui grup de tineri din satul Sălăjeni, întruniți în Asociația „Fiii Satului”, la aniversarea  a 99 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri Naționale, pe dealul din Sălăjeni va fi desfășurat tricolorul românesc ce va măsura nu mai puțin de 450 de metri pătrați. „Vrem să facem cunoscută localitatea noastră…

Mai mult...

Accident de tractor în Meseșenii de Sus

Un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc sâmbătă la ora 17.30 în  Meseșenii de Sus. Un bărbat de 29 de ani tracta cu autoutilitara un tractor la volanul căruia se afla un bărbat de 71 de ani, pe raza localității. La un moment dat, din cauza unor manevre necorespunzătoare, tractorul a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului, unde s-a răsturnat. În urma impactului, bărbatul de la volanul tractorului a fost rănit, fiind transportat ulterior la spital pentru investigații și tratament. Polițiștii continuă cercetările pentru a…

Mai mult...

Caravana Jandarmeriei Române a ajuns pe plaiuri sălăjene

Pentru a prezenta cât mai eficient oferta educațională pentru cele 700 de locuri vacante în Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi (sesiunea ianuarie 2018), Jandarmeria Română a demarat o campanie la nivel național prin deplasarea unei caravane în principalele orașe ale României. Autospeciala inscripționată cu mesajul ,,Vino în echipa noastră!” a poposit sâmbătă, 25 noiembrie 2017, pe plaiuri sălăjene. Caravana, însoţită de personal specializat din cadrul Jandarmeriei Române, s-a deplasat pe itinerariul Zalău – Şimleu-Silvaniei cu următoarele opriri: cartierul Ortelec, cartierul Dumbrava Nord, Piaţa 1 Decembrie 1918, zona Autogării Zalău, între…

Mai mult...

Bivol lăsat nesupravegheat – cauza unui accident rutier în Aghireș

Un bărbat din localitatea Aghireș s-a ales, în noaptea de vineri spre sâmbătă la ora 1, cu o sperietură pe care nu o va uita prea curând, dar și cu avarierea autoturismului. Totul din cauza neglijenței unei femei care și-a lăsat animalul liber, în timpul nopții, în apropierea drumului – un adevărat pericol pentru participanții la trafic, mai ales pe timpul nopții.  Conducând autoturismul proprietate personală pe Drumul județean 191C, în Aghireș, șoferul a lovit cu autoturismul un bivol lăsat nesupravegheat care a pătruns pe carosabil și a ajuns în…

Mai mult...

Șofer sub influența alcoolului, depistat de polițiștii zălăuani

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au oprit pentru un control de rutină, joi, 23 noiembrie a.c., pe bulevardul Mihai Viteazul din municipiu, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din Zalău. Testarea cu alcooltestul a evidențiat o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltare de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a…

Mai mult...

Caravana Jandarmeriei Române ajunge în Sălaj

Caravana Jandarmeriei Române, destinată atragerii tinerilor către opțiunea înscrierii la examenele de admitere pentru şcolile de subofiţeri jandarmi, va poposi în judeţul Sălaj sâmbătă, 25 noiembrie, între orele 8 și 12. Caravana se va deplasa pe traseul Zalău – Şimleu-Silvaniei cu următoarele opriri: cartierul Ortelec, cartierul Dumbrava Nord, Piaţa 1 Decembrie, zona Autogării Zalău, între orele 8-10, şi zona Parcului Central Şimleu-Silvaniei, între orele 10.30-12,  părăsind după ora 12 județul nostru în direcția Satu-Mare.

Mai mult...

Criza forței de muncă din municipiu îngroapă definitiv proiectul Parcului industrial

La nivelul municipiului Zalău sunt disponibile în prezent, potrivit statisticilor, peste 600 de locuri de muncă, însă „gaura” este în realitate, cu siguranță, cu mult mai mare. Acest lucru reprezintă nu doar un semnal de alarmă asupra perspectivei dezvoltării economice a municipiului nostru, ci și o „proiecție” elocventă a viitorului celor care acum sunt încă pe băncile școlilor și care vor alege să plece de acasă atunci când vor lua startul într-o carieră, după terminarea studiilor. Este o situație fără precedent în condițiile în care, de exemplu, un singur mare…

Mai mult...

O parte dintre sălăjenii pensionați anticipat pot solicita recalcularea pensiilor

O modificare legislativă ce vizează calculul cuantumului pensiilor anticipate a intrat în vigoare joi, 23 noiembrie, prevederile cuprinse în actul normativ adresându-se celor care, între anii 2011 și 2016 și-au depus dosarele în vederea obținerii pensiei anticipate parțiale. Astfel, începând din data de 23 noiembrie 2017, a intrat în vigoare Legea 216 din 17 noiembrie 2017 pentru completarea articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Acest act normativ se adresează persoanelor care, în perioada 1 ianuarie 2011 –  16 iulie 2016, s-au înscris la pensie anticipată…

Mai mult...

A murit una dintre victimele accidentului de la Sălățig

Una dintre victimele accidentului de circulație produs miercuri în apropiere de Sălățig, a decedat joi, la Spitalul județean din Zalău. Accidentul de circulație de miercuri, soldat cu rănirea a patru persoane, a avut loc pe Drumul Comunal 14, între localitățile Sălățig și Deja. Un șofer în vârstă de 30 de ani nu a adaptat viteza la condițiile de trafic, respectiv carosabil umed și, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției de deplasare a autoutilitarei pe care o conducea și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula…

Mai mult...

Protestele la APIA continuă: salariații sunt indignați de lipsa de reacție a autorităților

O nouă zi, un nou protest la APIA Sălaj. Angajații au ieșit, din nou, în fața instituției din Zalău, după ce delegația formată din 15 angajați în frunte cu liderul sindical Nicolae Brisc s-a întors noaptea trecută de la București. Angajații au protestat din nou joi, între orele 10 – 11, susținând că autoritățile rămân impasibile în fața acțiunilor de protest ce se desfășoară în toate centrele teritoriale din țară. Nemulțumirile sunt aceleași, iar deplasarea la București nu a rezolvat mare lucru, spun angajații. “Susținem în continuare aceleași puncte pe…

Mai mult...

Protestatarii de la APIA Sălaj au pichetat sediul Ministerului Agriculturii din București

Angajații Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din țară au protestat miercuri, 22 noiembrie, în București, pichetând sediul Ministerului Agriculturii. Acest protest continuă seria celor desfășurate în Zalău, în cursul săptămânii trecute, dar și în centrele teritoriale din țară, și au aceleași motive, respectiv scăderea, începând din ianuarie 2018, a salariilor angajaților din teritoriu în urma aplicării prevederilor Legii salarizării și ale noului Cod Fiscal, precum și neplata orelor suplimentare de către angajator. De menționat este faptul că angajații APIA din București nu sunt loviți de aceste măsuri,…

Mai mult...

Octogenară din Zalău, lovită de autoturism în timp ce traversa prin loc nepermis

Un accident de circulație soldat cu o rănirea unei persoane a avut loc miercuri seara, în Zalău. În jurul orei 17.30, un bărbat de 30 de ani, din Zalău, în timp ce conducea autoturismul pe strada Simion Bărnuțiu, a acroșat un pieton care traversa strada prin loc nepermis și fără să se asigure. În urma impactului a rezultat rănirea pietonului, o femeie de 88 de ani, din Zalău. Femeia a ajuns la spital, fiind transportată cu o ambulanță. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs…

Mai mult...