Sălăjenii au pus la cale un record de Ziua Națională a României

Cel mai mare drapel românesc confecționat vreodată în Transilvania, având o suprafață de 450 metri pătraţi, va fi desfășurat, pe pământ sălăjean, în 1 Decembrie – Ziua Națională a României, în localitatea Sălăjeni, comuna Bocșa.

Grație unei inițiative care aparține unui grup de tineri din satul Sălăjeni, întruniți în Asociația „Fiii Satului”, la aniversarea  a 99 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri Naționale, pe dealul din Sălăjeni va fi desfășurat tricolorul românesc ce va măsura nu mai puțin de 450 de metri pătrați.

„Vrem să facem cunoscută localitatea noastră natală, nu doar în țară, ci și în lume. Aici, în fiecare an sărbătorim Ziua Națională a României, însă în 2017 ne-am hotărât, eu și încă câțiva localnici, membri ai asociației, să confecționăm cel mai mare steag din câte au fost confecționate vreodată în Transilvania, tricolor pe care-l vom duce pe cel mai înalt deal din localitate. Inițiativa noastră a pornit din sentimente pur patriotice, dar și din dorința de a păstra viu spiritul național în rândul generațiilor tinere. Vrem să transmitem mai departe mândria de a fi român”, ne-a declarat Daniel Juca, vicepreședintele Asociației “Fii Satului”.

Potrivit acestuia, realizarea steagului a început săptămâna trecută și a fost gata în dimineața zilei de duminică, 26 noiembrie. Daniel Juca și echipa lui au fost bucuroși că au terminat în timp record confecționarea uriașului drapel. „Suntem o echipă unită, un sat unit, demonstrăm că se poate!”, a spus coordonatorul acestui proiect îndrăzneț, în momentul în care steagul tricolor a fost gata.

La evenimentul dedicat Zilei Naționale a României, desfășurat în localitatea Sălăjeni, sunt așteptați să participe  toți cei care gândesc, simt și trăiesc românește. Ceremonia va începe vineri, 1 Decembrie de la ora 12, pe dealul Hăgău, iar cei prezenți vor primi insigne tricolore confecționate cu dragoste și migală de copiii de la Școala Gimnazială “Simion Bărnuțiu” din Bocșa. Nu vor lipsi concertele de muzică patriotică, “Hora Unirii” și recitaluri de poezie ale elevilor din localitate.

12 Thoughts to “Sălăjenii au pus la cale un record de Ziua Națională a României”

  1. Anonim

    La anu sa facetii si mai mare ! Acoperiti tot Dealul HÁGÓ.

  2. C

    BRAVO LOR!!!!!!!FELICITARI!!!!!

  3. Anonim

    Daca patriotismul se masoara in metri patrati de tricolor,atunci sunteti buni.Daca nu,mai bine faceati altceva cu banii respectivi.Apropo cati bani ne coasta aceasta manifestare de patriotism fals?

    1. Anonim

      Toată manifestatea sa făcutã din fonduri propri deci nu este din anni tăi

    2. Anonim

      Nu te „coasta” nimic! Fiecare persoana implicata a scos din buzunarul propriu cat a dorit! Si, da….patriotismul se manifesta si prin lucrurile pe care le simtim si le facem…in cazul acesta in 450 de metri de tricolor !! Alta problema??!!

    3. POP ADRIAN SALAJENI 173

      Sal prietene daca doresti ne intalnim si iti flutur prin fata ochilor tai invidiosi lista cu cele 73 de persoane localnicisi alti romanasi din satele invecinate , care ne-au sustinut financiar in confectionarea tricolorului! Masa traditionala cu fasole si ciolan tuica si vinul asigurate de localnici! Concertul de cantece patriotice sustinut de copiii din Salajeni la care s-au adaugat copii de la Clubul din Simleu care au venit insotiti de Inspector nu au avut pretentii financiare ! Te invit sa descoperi cu ochii tai patrotismul fals despe care vorbesti! Acesti minunati copii au costume traditionale pe care le poarta cu mandrie cu fiecare ocazie, la fel si locuitorii satului o mare parte au costume traditionale mostenite de la generatiile trecute!

  4. Rose

    Asta e. Fiecare face ce stie mai bine si la ce se pricepe.
    Acum e in trend fluturatul drapelelor.
    Nu conteaza nevoile vitale a comunitatii, drapel sa fie……Bravo!

  5. Anonim

    Toată manifestatea sa făcutã din fonduri propri deci nu este din bani tăi

  6. sustin lucrurile frumoase

    Mai da’ destepti oameni sunt in tara asta!!! Cei care tot carcotiti pe aici….ia spuneti ce ati facut voi pentru tara asta, pentru cel de langa voi, de puteti sa-i huliti pe altii??!! In ziua de azi ti-e mai mare groaza sa faci ceva frumos ca numai vorbe de ocara primesti! De aceea zic…..vedeti-va de treaba vostra sau incercati sa faceti si voi ceva frumos, in primul rand pentru voi si apoi pentru altii. Felicitari tinerilor salajeni pentru initiativa si pentru faptul ca au cotizat din buzunarul propriu pentru acest deosebit eveniment! Restul…….psstttt…e tacere!!!

  7. Mai nimeni

    Ce tâmpiți comentează mereu că nu e destul, că e fals, că era mai bine altfel. Mai bine vă făcea vouă o plapumă să vă mai doarmă mintea puțin la căldură. Pe lângă că nu faceți nimic, parcă văd că nici simțul umorului nu îl aveți.

  8. Anonim

    Poate cu drapelul ăsta nu intram în cartea recordurilor, dar sigur intram cu cele mai cârcotașe și stupide comentarii.

  9. almas bogdan

    Felicitari !!!o initiativa de luat in seama de noi toti .Putini mai sunt aceea care asculta cu mandrie imnul national, carora intonarea imnului le „ridica” parul pe mana,care mai varsa o lacrima la ascultarea lui .Suntem o natie de carcotasi si de uraciosi…pacat

Leave a Comment