Întâlnire între pompieri, primari şi agenţi economici, pe tema autorizaţiei de securitate la incendiu

Reprezentaţii autorităţilor publice locale, ai societăţilor comerciale care deţin construcţii şi funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu şi proiectanţi vor lua parte vineri, 13 octombrie, de la ora 10, la o întâlnire cu specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj. În cadrul manifestării ce va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, vor fi clarificate activitatea şi contextul în care sunt solicitate avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu. Potrivit unui comunicat de presă al ISU Sălaj, vor fi abordate subiecte precum cadrul…

Mai mult...

Sistemul ”RO-ALERT” va transmite mesaje de avertizare în timp real, prin telefonul mobil

Sistemul de avertizare a populației în situații de urgență ”RO-ALERT” va fi implementat pe teritoriul României în scopul prevenirii pierderii de vieți omenești ca urmare a fenomenelor meteorologice și hidrologice periculoase, stabilește o Ordonanță de Urgență adoptată, vineri, de Guvern. Prin Sistemul ”RO-ALERT” vor fi transmise populației mesaje de avertizare în timp real, prin intermediul tehnologiilor moderne din domeniul comunicațiilor și tehnologiei informațiilor. Sisteme similare și-au dovedit eficiența în SUA, Olanda, Lituania, Franța, Germania și Belgia. Sistemul are o serie de avantaje: transmiterea unor mesaje de avertizare adaptate evenimentului iminent…

Mai mult...

Tinerii şimleuani au ales să fie salvatori din pasiune

Proiectul „Salvator din pasiune”, derulat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și unitățile subordonate continuă, şi urmărește susținerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor. Astfel, în intervalul 22 septembrie-05 noiembrie, la sediul Secţiei de pompieri Şimleu Silvaniei, s-a desfășurat cursul introductiv de prim-ajutor medical de bază cu cea de-a treia serie, la care au participat nouă voluntari, cu vârste cuprinse între 16-21 de…

Mai mult...

„Ziua Porților Deschise” la ISU SMURD Sălaj

Pompierii sălăjeni au pregătit, cu ocazia Zilei Educației, o surpriză copiilor, elevilor, dar și celor mari care doresc să îi cunoască și să afle amănunte despre activitatea ISU SMURD Sălaj, sau doresc să vizoneze tehnica de intervenție a unuia dintre cele mai importante insituții din județ. Astfel, ISU Sălaj organizează „Ziua Porţilor Deschise” la toate subunităţile de intervenţie, prilej cu care se vor desfăşura mai multe activităţi de prezentare a tehnicii de intervenţie din dotarea pompierilor sălăjeni, executarea unor exerciţii demonstrative, precum și distribuirea unor materiale de informare preventivă. Pompierii…

Mai mult...

Amenzi de până la 50.000 de lei pentru lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu

Proprietarii construcţiilor care aveau obligaţia de a obţine autorizaţia de securitate la incendiu, dar nu au făcut-o în termenul legal (30 septembrie), riscă să fie sancţionaţi contravenţional, au anunţat oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj. Potrivit sursei citate, legislaţia în vigoare prevede că punerea în funcţiune fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare/schimbare de destinaţie, atrage după sine aplicarea sancțiunilor contravenționale, cu amenzi cuprinse între 20.000-50.000 lei. În lista construcţiilor şi amenajărilor…

Mai mult...

Incendiu la un autoturism, pe Meseș

Un incendiu a izbucnit luni, în jurul orei 10, la un autoturism, aflat la intrarea în municipiul Zalău, pe Meseș. Proprietarul autoturismului nu s-a pierdut cu firea și a acționat rapid, reușind să stingă rapid incendiul izbucnit la blocul motor. Pompierii au ajuns la fața locului în scurt timp, deconectând bateria de la motor. Pagubele înregistrate nu sunt mari, fiind înregistrate doar la câteva piese de la motor. Din primele concluzii transmise de purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, Cristian Cuibuș, a reieșit faptul că incendiul a izbucnit din cauza…

Mai mult...

Accident grav cu cinci victime în apropiere de Șărmășag

Un grav accident de circulație s-a produs vineri, în jurul orei 17, pe Drumul Național 1F între localitățile Sălăjeni și Șărmășag, eveniment rutier soldat cu rănirea a cinci persoane. Din informațiile primite de la Inspectoratul de Poliție Sălaj a rezultat faptul că o tânără, în timp conducea autoturismul proprietate personală pe un drum lateral, fără să se asigure și să respecte indicatorul << cedează trecerea >>, a intrat pe drumul principal, autoturismul fiind lovit în plin de un alt autoturism care circula regulamentar, fiind condus de un bărbat de 45…

Mai mult...

Adrian Dobocan, împuternicit pentru şase luni la conducerea ISU Sălaj

Modificările temporare produse la conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj au fost anunţate joi, 28 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, de către prefectul judeţului, Florin Florian. Acesta a dat citire ordinelor transmise în teritoriu de către conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, prin care colonelul Adrian Chichişan a fost detaşat şi împuternicit pentru cel mult şase luni, începând cu 1 octombrie, la comanda ISU „Gheorghe Pop de Băseşti” Maramureş. În locul său va fi împuternicit locotenent colonel Adrian Dobocan, actualul prim-adjunct, postul vacantat de către…

Mai mult...

Colonelul sălăjean Adrian Chichişan, la comanda ISU Maramureş

Colonelul Miron Adrian Chichişan, inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj, va fi detaşat şi împuternicit la comanda instituţiei omologe din Maramureş, începând din 1 octombrie. Locul său va fi preluat, tot prin împuternicire, de către actualul prim-adjunct, locotenent colonel Adrian Vasile Dobocan. În vârstă de 38 de ani, Dobocan a absolvit Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, a urmat un master în Marketing, audit şi expertiză contabilă şi un curs de perfecţionare în „Managementul situaţiilor de urgenţă”. Şi-a început cariera…

Mai mult...

Fenomenul meteo care a lovit Sălajul nu a fost o simplă furtună

Experții meteo spun că furtuna violentă ce s-a abătut, duminică seara, peste județele din vestul și nord-vestul țării, inclusiv asupra județului Sălaj, a fost un mezociclon, cu alte cuvinte, o furtună deosebit de puternică, cu caracter spontan și rafale de vânt ce au depășit, pe alocuri, 100 de kilometri pe oră. Cantitățile de apă care au căzut într-un interval de timp de câteva minute au fost, de asemenea, însemnate.  „În mai puţin de o jumătate de oră, temperatura a scăzut brusc la jumătate şi a fost înlocuită masa de aer…

Mai mult...

Grenadă găsită în Jibou

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum al judeţului Sălaj a fost solicitată să intervină, vineri dimineața, pentru a asana un element de muniţie găsit la un operator de colectare a fierului vechi, din Jibou. Pirotehniştii ajunşi la faţa locului, au identificat muniţia ca fiind o grenadă de mână defensivă, aceasta fiind descoperită de un muncitor. Elementul a fost preluat, transportat şi depozitat în condiţii de siguranţă. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” Sălaj recomandă, pe această cale cetăţenilor, ca la găsirea unor elemente de muniţie neexplodată, să…

Mai mult...

Pompierii sălăjeni avertizează asupra măsurilor necesare în perioadele caniculare pentru a ne feri de incendii

Prevenirea incendiilor, o prioritate cu “cod roșu”! În perioadele caniculare sau secetoase, consiliile judeţene sau locale din zonele cu risc crescut de incendiu şi, după caz, administratorii operatorilor economici ori conducătorii instituţiilor din zonele menţionate, trebuie să elaboreze programe speciale de măsuri pentru prevenirea incendiilor specifice care să cuprindă o serie de măsuri. O primă măsură este identificarea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte riscul de incendiu în condiţiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi a lipsei de precipitaţii, urmând a se stabili măsurile de protecţie specifice, urmată de…

Mai mult...

Proiectile descoperite în curtea unei gospodării din Hurez

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Porolissum” Sălaj a fost solicitată să intervină, vineri, 21 iulie, pentru a asana elemente de muniţie găsite în grădina unei gospodării din localitatea Hurez. Pirotehniştii ajunşi la faţa locului au identificat două proiectile de calibrul 76 mm, acestea fiind descoperite de un cetăţean în perimetrul propriei gospodării, în urma unor lucrări de amenajare. Elementele a fost preluate, transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” Sălaj recomandă pe această cale cetăţenilor, ca la găsirea unor elemente de…

Mai mult...

Pompierii din Cehu Silvaniei au intervenit la un incendiu de proporții în Săliște, Maramureș

Garda de Pompieri Cehu Silvaniei împreună cu SVSU Băseşti au intervenit, marți la orele prânzului, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o anexă a unei gospodării (depozit de furaje) din localitatea Sălişte, judeţul Maramureş. Cauza probabilă de incendiu a fost jocul copiilor cu focul (fiul proprietarului în vârstă de şase ani şi jumătate s-a jucat cu o brichetă în anexă). Focul s-a propagat cu repeziciune la acoperiş şi la anexa învecinată, un adăpost de animale. Flăcările au distrus aproximativ  șapte tone de plante furajere, uşi, ferestre şi circa 80…

Mai mult...