După aproape 30 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, județul Sălaj nu se poate mândri cu vreo realizare “epocală” în privința infrastructurii rutiere. Nici măcar cu o centură a Zalăului nu ne putem lăuda- considerând că acesta ar putea fi vreodată un motiv de laudă – pentru că, vedem bine, proiectul ce conține câțiva kilometri de centură este încă în faze care nu ne lasă să sperăm la o apropiată… inaugurare. Același lucru este valabil, așa cum se știe, și pentru celelalte regiuni din țară. Suntem unici în…
Mai mult...Etichetă: Autostrada Transilvania
Bihorul avansează cu lucrările la Autostrada Transilvania. Sălajul mai așteaptă
Asociația Pro Infrastructură a publicat, la sfârșitul săptămânii trecute, primele imagini cu partea de la finalul Autostrăzii Transilvania, din județul vecin – Bihor. Astfel, mini-tronsonul de 5,35 kilometri, care face legătura între Borș și Biharia, este în plină etapă de lucrări, iar finalizarea ar putea veni mai repede decât a fost inițial programată. Pentru sălăjeni, lucrurile mai au de așteptat, așa cum de altfel ne-am obișnuit cu tot ceea ce înseamnă investiție majoră în infrastructura rutieră din județul nostru. „Unele mișcări incipiente în teren au pornit în februarie, dar se…
Mai mult...Ministrul Transporturilor a venit la Zalău cu date și termene concrete pentru trei proiecte majore din județ
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost prezent, sâmbătă,11 mai, la Zalău, alături de echipa sa și de directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga. Trei dintre cele mai urgente și importante proiecte, cu impact pentru sălăjeni, au fost aduse în discuție de ministrul transporturilor. Centura Zalăului – tronsonul doi – un proiect care așteaptă de 12 ani să fie demarat, porțiunile din autostrada Transilvania care străbat Sălajul, respectiv gara Jibou – o clădire ajunsă într-un stadiu de degradare avansat și un obiectiv care, deși…
Mai mult...Încă trei secțiuni din Autostrada Transilvania intră în linie dreaptă. Zeci de km travesează Sălajul
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că a transmis spre Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) documentațiile pentru trei sectoare din Autostrada Transilvaniei. Potrivit unui comunicat de presă, tronsoanele totalizează aproximativ 53 de km și fac legătura între Suplacu de Barcău și Cluj. Astfel, după aprobarea ANAP, CNAIR va putea scoate la licitație următoarele proiecte: 1. Proiectare și execuție Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Subsecțiunea 3A2: Nădășelu – Mihăiești (km 8+700 – km 25+500) în lungime de 16,80 km și Subsecțiunea 3B1: Mihăiești…
Mai mult...Sălajul riscă să devină o „enclavă” în regiunea cu cele mai dezvoltate județe din țară
Primarii municipiilor Arad, Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara, iniţiatori ai proiectului „Patrulaterala Vestului”, au semnat sâmbăta trecută, la Timişoara, documentul de fundamentare a Asocierii „Alianţa Vestului” (AVE) şi va avea ca scop dezvoltarea unor proiecte majore comune, pe multiple planuri. Printre obiective se numără şi stoparea trendului de plecare a forţei de muncă în afara graniţelor țării. Evenimentul a fost găzduit de municipiul Timişoara, fiind prezenți, printre alții, primarii Gheorghe Falcă (Arad), Emil Boc (Cluj-Napoca), Ilie Bolojan (Oradea) şi Nicolae Robu (Timişoara). În acest sens, în primul trimestru al anului viitor,…
Mai mult...Situația drumurilor județene afectate de alunecările de teren
Situația lucrărilor de reabilitare a drumurilor județene afectate de alunecările de teren produse ca urmare a fenomenelor meteo (precipitații abundente și îngheț-dezgheț) și stadiul proiectelor vizând realizarea tronsonului II al centurii ocolitoare a Zalăului și a tronsonului de autostradă ce traversează Sălajul au fost prezentate, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unei conferințe de presă, de către prefectul Florin Florian și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Călin Forț. În ceea ce privește stoparea calamităților și repararea drumului DN 1F, km 80+180 – 80+350, proiectul are o valoare de 2,6…
Mai mult...Inexistentul tunel “Meseș” a ajuns în instanță: blocaj în proiectul-cheie aferent autostrăzii Transilvania
Sălăjenii visează în continuare, alături de cei din alte județe care încă mai cred că vom avea autostrada Transilvania gata peste câțiva ani, la cel mai mare tunel – cel de sub Meseș – tunel care va surclasa actualul deținător al recordului național, cel construit pe Transfăgărășan. Deși nu ne costă nimic să sperăm că vom fi în viață peste decenii, atunci când acest tunel va fi inaugurat, autoritățile și cei responsabili întâmpină eternele probleme, toate uriașe, care nu doar că întârzie demararea acestei lucrări, ci o pun chiar sub…
Mai mult...Au fost depuse ofertele pentru continuarea lucrărilor la autostrada Transilvania
Perioada de depunere în SEAP a ofertelor pentru contractele destinate proiectării și execuției celor trei loturi ale secțiunii de autostradă Suplacu de Barcău Borș, parte a autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj Napoca – Oradea – autostrada Transilvania – s-a încheiat luni, 19 februarie, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Au fost depuse în total 19 oferte de către societăți sau asocieri din țară și din străinătate (acestea pot fi vizualizate pe pagina oficială a CNAIR). Durata contractului pentru Loturile 1 și 2 este de 84 de luni și cuprinde: șase…
Mai mult...Viaductul de la Gilău aduce autostrada Transilvania sub nasul sălăjenilor
Lucrările la ridicarea viaductului de la Gilău, un punct de importanță capitală – parte din Autostrada Transilvania, au demarat și se desfășoară conform planurilor și parametrilor de timp stabiliți. Din informațiile publicate de Asociația Pro Infrastructura, lucrările la porțiunea ce leagă tronsonul Gilău-Câmpia Turzii de lotul Gilău-Nădășelu avansează și se încadrează, până acum, în timpul estimat. Practic, fără acest viaduct, lucrările la porțiunile de autostradă, inclusiv cea care va străbate județul Sălaj, nu ar fi intrat în nicio discuție. Concret, autostrada ce va străbate și județul nostru depinde exclusiv de…
Mai mult...Autostrada Transilvania, tot mai aproape de sălăjeni
Așa cum precizam într-un articol apărut săptămâna trecută în cotidianul nostru, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va scoate, nu peste mult timp, la licitație, construcția noii secțiuni din Autostrada Transilvania, cu o lungime totală de peste 55 de kilometri. Cele trei secțiuni din Autostrada Transilvania (Braşov – Borş) care urmează să fie scoase la licitație pentru Proiectare și Execuție sunt: 3A2 + 3B1 Nădășelu – Mihăiești + Mihăiești – Zimbor (16,8 km + 13,26 km); 3B2 Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km); 3B5 Nușfalău – Suplacu de…
Mai mult...În sfârșit! Primii 35 de kilometri din autostrada ce va traversa Sălajul, scoși la licitație
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va scoate la licitație construcția a noii secțiuni din Autostrada Transilvania cu o lungime totală de peste 55 de kilometri, conform unor surse ale Asociației Pro Infrastructură. Cele trei secțiuni din Autostrada Transilvania (Braşov – Borş) care urmează să fie scoase la licitație pentru Proiectare și Execuție sunt: 3A2 + 3B1 Nădășelu – Mihăiești + Mihăiești – Zimbor (16,8 km + 13,26 km); 3B2 Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km); 3B5 Nușfalău – Suplacu de Barcău (13,55 km). Contactați, oficialii CNAIR au…
Mai mult...Contractul pentru autostrada Suplacu de Barcău- Borș, trimis la SEAP
Documentația pentru proiectarea și execuția celor aproximativ 60 de kilometri ai autostrăzii Suplacu de Barcău – Borș a fost transmisă luni, 21 august, spre Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), în vederea publicării. Proiectul este format din trei loturi: Suplacu de Barcău-Chiribiș (26 de kilometri), Chiribiș-Biharia (29 de kilometri) și Biharia-Borș (5 kilometri). Cu o valoare însumată de peste 215 milioane de euro, fără TVA, contractul urmează să prevadă o perioadă de proiectare de șase luni și o perioada de 18 de luni pentru construcție. Perioada de garanție a lucrărilor,…
Mai mult...Autostrada Transilvania traversează Sălajul prin aer
Mai-marii patriei noastre, guvernanţi, miniştri, parlamentari, au dezvoltat o fobie acută faţă de judeţul nostru. Netratabilă, cel puţin până la închiderea ediţiei noastre de astăzi. Inclusiv pe hărţi dacă te uiţi, atunci când vine vorba de un proiect mai mare sau mai mic, la graniţele sălăjene liniile se întrerup cu mare precizie. Orice iniţiativă, dorinţă sau proiect, devin volatile. Chiar dacă unii încă se mai luptă pentru oamenii sălajului, români cu aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi, cu o floare, nu se face primăvară. Fie că discutăm de amendamente, de propuneri,…
Mai mult...Sălăjean prins gonind cu peste 200 de kilometri pe oră pe Autostrada Transilvania
Un tânăr sălăjean de 18 ani s-a ales, la sfârşitul săptămânii trecute, şi cu amendă şi cu permisul de conducere suspendat pentru o perioadă de 90 de zile. Poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A3 – Transilvania au înregistrat, sâmbătă, 4 octombrie, în jurul orei 13, cu aparatul radar, la kilometrul 12+400, pe sensul de mers Gilău – Câmpia Turzii, un autoturism care rula cu o viteză de 212 de kilometri/oră. La volanul acestuia se afla un tânăr de 18 ani, din Sălaj, care a fost sancţionat contravenţional, conform legislaţiei în…
Mai mult...