Ministrul Transporturilor a venit la Zalău cu date și termene concrete pentru trei proiecte majore din județ

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost prezent, sâmbătă,11 mai, la Zalău, alături de echipa sa și de directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga. Trei dintre cele mai urgente și importante proiecte, cu impact pentru sălăjeni, au fost aduse în discuție de ministrul transporturilor. Centura Zalăului – tronsonul doi – un proiect care așteaptă de 12 ani să fie demarat, porțiunile din autostrada Transilvania care străbat Sălajul, respectiv gara Jibou – o clădire ajunsă într-un stadiu de degradare avansat și un obiectiv care, deși aparține unuia dintre cele mai importante noduri feroviare din Ardeal, nu a beneficiat de lucrări majore de reabilitare de peste trei decenii.

În cadrul vizitei, oficialii au avut o întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţilor publice din localităţi sălăjene vizate de proiecte de infrastructură rutieră, au susţinut o conferinţă de presă şi au vizitat gara Jibou, alături de prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian și primarul orașului Jibou, dan Ghiurco. La conferința de presă ce a avut loc la sediul Prefecturii Sălaj a participat și primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, precum și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Călin Forț.  Ministrul Răzvan Cuc a anunţat faptul că trei porţiuni din autostrada Transilvania ce străbat Sălajului, au ca termen de depunere a ofertelor a doua jumătate a lunii mai, alte două tronsoane urmând a fi scoase la licitaţie la sfârşitul lui iunie.

„Autostrada este, după cum ştiţi, împărţită în mai multe secţiuni. (…) Secţiunea Mihăeşti-Zimbor – 22 mai, depunerea ofertelor, procedura a fost lansată, aşteptăm depunerea ofertelor; secţiunea Zimbor – Poarta Sălajului – 22 mai termen de depunere a ofertelor, procedură lansată, aşteptăm să vedem firmele care vin să depună oferte; secţiunea Nuşfalău – Suplacu de Barcău – 22 mai termen de depunere a ofertelor”, a spus Răzvan Cuc. Acesta a adăugat faptul că alte două secţiuni, Poarta Sălajului – Zalău – tunelul Meseş şi Nuşfalău – Suplacu de Barcău, vor fi scoase la licitaţie până la sfârşitul lui iunie. De asemenea, tronsonul doi al centurii ocolitoare a Zalăului va fi scos la licitaţie până cel târziu în data de 24 mai, pentru proiectare şi execuţie. Ministrul Cuc a mai afirmat că, în cazul în care nu există contestaţii, estimează că în termen de 90 de zile de la depunerea ofertelor se pot semna contractele de execuţie de lucrări.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Răzvan Cuc a adăugat faptul că se are în vedere şi alocarea urgentă de fonduri guvernamentale pentru reabilitarea gării din Jibou, un obiectiv deosebit de important pentru infrastructura feroviară a zonei de centru și nord-vest a țării, nu doar pentru județul nostru. Ministrul a vizitat și gara Jibou, pentru a vedea concret în ce stadiu se află acest obiectiv și a spus că va urgenta demararea procedurilor prin care cea mai importantă gară din județul Sălaj să fie complet reabilitată. Începând de săptămâna viitoare, cei responsabili au sarcină să efectueze cât mai urgent o expertiză, în funcție de rezultatele pe car ele vom avea, ne vom apuca de treabă, pentru că banii există. Chiar dacă va fi vorba de 1 milion de euro, două, trei sau mai multe, acești bani i-am deblocat și gara Jibou a intrat pe o listă de urgențe. Am scos-o de pe lista celor 48 de gări care urmează să intre în reabilitări în viitor și am așezat această investiție pe un loc prioritar, pentru că am considerat că se impune un plan de urgență pentru acest obiectiv și nu se mai poate aștepta pe lista celor 48″, a spus Răzvan Cuc.

Ministrul a anunțat că nu va face rabat de la demiteri ori rezilieri de contracte cu cei ce vor executa lucrările, dacă va constata că aceste termene ale procedurilor, dar și calitatea lucrărilor ce urmează să se execute precum și termenele de execuție, nu vor fi respectate întocmai cum au fost stabilite și prezentate în fața presei, la Zalău.

Foto: Magazin Sălăjean

7 Thoughts to “Ministrul Transporturilor a venit la Zalău cu date și termene concrete pentru trei proiecte majore din județ”

  1. Anonim

    Este bine ca s-au anuntat aceste date care sunt f apropiate, mai e putin pana in 24, putin si pana in iunie. Eu cred ca acest om stie ce vorbeste. Vom putea verifica pe aplicatiile SICAP daca ceea ce a spus la zalau este adevarat. Daca asa va fi, atunci il vom felicita!

    1. Anonim

      eu cred ca nu stie ce face si ce spune ,sper sa resesc dar la cit a mintit gunoaiele penale psd-alde-udmr mai merg citeva in iunie oricum scapam de ei dar noi raminem mintiti si cu buzele umflate ,asta inseamna sa fi un popor cretin

    2. Anonim

      Povesti vanatoresti marca PSD. Ministrul Cuc se pricepe doar la cantat: cucu-cucu.

  2. Anonim

    juri pe rosu Negoita ca-s concrete datele?

  3. Petru

    Aeroporturile promise de Marc când se inaugurează?

  4. Anonim

    Neaparat trebuie facuta centura,bulevardul este prea aglomerat de masini in tranzit.

  5. Anonim

    Florin Florian – un individ care cu familia lui a falimentat una din firmele cele mai mari de constructii din Salaj, s-a inhaitat cu ionita Creacan si nu au mai stiut care pe care sa se fure mai mult !!!
    dan Ghiurco – alt individ care tot timpul a stiut sa priofite, dar sa stea in umbra. vedeti dosarul penal al fostului primar de jibou.
    Ionel Ciunt – om politic, care in ultimi 20 de ani a fost doar pe functii politice. Dar totusi un om gospodar, pentru el si familia lui ! A facut o casa/vila in Criseni, un adevarat domeniu, a accesat fonduri europene, are o ferma de porci, a ciupit si el acolo un million si ceva de euro, in reste e varza, nu are curaj sa iasa in fata cu nimic ce ar putea sa-i afecteze imagiinea (vezi lipsa de curaj in a lua o decizie legat de masinile parcate in oras !!! )
    Călin Forț – al individ cu cariera politica, care de cand este in PSD, a fost tot timpul numit in functi ! cuvinte de lauda nu prea ai auzit despre el, dar nici mari prosti nu a facut. A fost un fel de apa sfintita, a udat pe unde a trecut si toti s-au bucurat cand a polecat. Arogant, increzut, rautacios, un fel de balajel mai tanar.

Leave a Comment