Modificarea regulilor privind acordarea plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic a redus considerabil numărul beneficiarilor de la nivelul judeţului Sălaj. Astfel, în acest an au beneficiat de sprijinul amintit doar 2.889 de fermieri sălăjeni, faţă de cei peste 4.800 în ale căror conturi au intrat bani în 2013. Şi suma totală virată acestora s-a diminuat. Dacă în urmă cu un an, crescătorii de bovine au încasat 12 milioane de lei, pentru 24.000 de animale, zilele trecute aceştia au primit doar 6 milioane de lei, pentru 13.200 de capete. Începând…
Mai mult...Etichetă: APIA Salaj
Peste 200 de fermieri sălăjeni au primit subvenţia la motorină
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a virat în conturile fermierilor din judeţ 695.000 de lei, banii reprezentând contravaloarea diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în ultimul trimestru al anului trecut. Potrivit informaţiilor furnizate de către oficialii Centrului Judeţean APIA, de această subvenţie au beneficiat 208 agricultori, pentru aproape 500.000 de litri de motorină. La nivel naţional, 12.409 fermieri au primit de la bugetul naţional un ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură în valoare de 121…
Mai mult...Bisericile din Sălaj ar putea pierde un milion de lei în fiecare an
Lăcaşurile de cult din judeţ vor trebui să demonstreze că sunt fermieri activi şi că nu au încasat degeaba subvenţiile pentru suprafeţele agricole deţinute ori administrate. Până la sfârşitul anului, reprezentanţii statului vor să întocmească o listă neagră a celor care primesc sprijin financiar, dar îşi lasă loturile în paragină. Toţi cei din lista respectivă vor fi excluşi de la plată. Aproape 190 de parohii şi biserici din judeţul Sălaj, care deţin 1.904 hectare de teren agricol, riscă să piardă subvenţiile pe suprafaţă încasate anual prin intermediul Agenţiei de Plăţi…
Mai mult...Fermierii din Cristolţ şi Zalha au încasat peste 100.000 de euro
Peste 100.000 de euro au intrat, în cursul zilei de marţi, în conturile a 306 crescători de animale din zonele defavorizate ale Sălajului, potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sălaj. Banii reprezintă contravaloarea ajutorului specific acordat producătorilor de lapte şi carne de vită din zonele defavorizate, pentru anul de cerere 2013, având ca sursă de finanţare Fondul European pentru Garantare în Agricultură. „Este vorba despre 306 crescători din Zalha şi Cristolţ, care au primit subvenţii pentru 926 de capete eligibile. Valoarea totală…
Mai mult...Beneficiarii cotei de lapte, aşteptaţi la APIA Sălaj
Peste 3.300 de producători de lapte din judeţul Sălaj, deţinători de cotă pentru vânzări directe, sunt aşteptaţi, până cel târziu în 14 mai, să-şi depună la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) declaraţiile anuale privind vânzările directe, efectuate în anul de cotă 2013/2014. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii APIA Sălaj, obligaţia completării acestor declaraţii anuale le revine şi producătorilor care deţin cotă pentru vânzări directe, dar care nu au comercializat lapte sau produse lactate în cursul anului de cotă. Oficialii Centrului Judeţean avertizează că…
Mai mult...Sălajul mai are doar 100 de rentieri
Aproximativ 100 de sălăjeni sunt aşteptaţi, începând din 3 martie şi până în 31 august, la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), pentru vizarea carnetelor de rentier agricol. După cum ne-a declarat Călin Perneş, directorul APIA Sălaj, anul trecut au fost înregistrate 138 de cereri de rentă, însă doar semnatarii a 100 dintre ele s-au prezentat la vizat. „Vorbim despre persoane vârstnice, care în 2009, când au depus documentaţia pentru a beneficia de renta agricolă, aveau cel puţin 62 de ani”, a precizat oficialul sălăjean.…
Mai mult...Fermieri sălăjeni, poftiţi la bani europeni!
Peste doar o săptămână, agricultorii sălăjeni care au în exploataţie minim un hectar de teren, format din parcele de cel puţin 30 de ari de teren arabil, respectiv minim 10 ari pentru vii şi livezi, pot solicita sprijinul pe suprafaţă aferent anului 2014. Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sălaj vor primi cererile de plată în perioada 3 martie-15 mai. În ceea ce priveşte cererile depuse după acest termen limită, fermierii vor suporta penalităţi de unu la sută pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de…
Mai mult...Sute de fermieri sălăjeni cer subvenţii pentru motorină
Aproape 360 de producători agricoli din judeţul Sălaj au depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sălaj cereri pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură pentru 2014. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Potrivit oficialilor Centrului Judeţean al APIA, contravaloarea acestui sprijin este aproximată la 1,4 lei/litrul de motorină. Beneficiarii pentru care a fost…
Mai mult...Crescătorii de oi şi capre şi-au primit subvenţiile
Aproape 8,8 milioane de lei au intrat, în aceste zile, în conturile sălăjenilor care cresc de oi şi capre. Banii reprezintă contravaloarea primei pe cap de animal pe 2013 acordată prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în cadrul plăţilor naţionale complementare directe în sectorul zootehnic. Potrivit informaţiilor furnizate de către Călin Perneş, directorul APIA Sălaj, 156 de fermieri au primit subvenţia în valoare de 38,2313 lei/animal, pentru un efectiv total de 10.089 de capre, alţi 1.020 de crescători beneficiind de acelaşi sprijin pentru 21.074 de capete de…
Mai mult...Vaida Bela, în cărţi pentru postul de secretar de stat în Ministerul Agriculturii
Anunţata plecare a lui Achim Irimescu de la Ministerul Agriculturii, unde ocupă funcţia de secretar de stat, la Reprezentanţa Permanentă a României la Bruxelles, dă o şansă liberalilor sălăjeni de a prinde un post înalt la Bucureşti, după ce au pierdut funcţia de prefect al judeţului în favoarea colegilor şi „prietenilor” din PSD. Radu Căpîlnaşiu, preşedintele PNL Sălaj, declara, de altfel, în urmă cu un an, că formaţiunea politică pe care o conduce visează la două posturi de secretar de stat, unul la Ministerul Economiei şi un altul, la cel…
Mai mult...Angajat al APIA Sălaj, în incompatibilitate
Un angajat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Sălaj a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Inspectorii de Integritate au arătat că raportul de serviciu al lui Ioan Şandor, funcţionar public în cadrul Centrului Local APIA Jibou nu a fost suspendat în perioada participării la campania electorală pentru alegerile locale din luna iunie 2012, încălcându-se, astfel, dispoziţiile Legii nr. 161/2003, potrivit cărora „raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales”. Şandor…
Mai mult...Ciobanii din Zalha şi Cristolţ au cerut peste 34.000 de euro
Doar 34 de crescători de ovine şi caprine din comunele sălăjene Zalha şi Cristolţ, zone catalogate ca defavorizate, au solicitat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sălaj sprijin financiar din fonduri europene. Cererile de plată aferente anului 2013 au vizat un efectiv total de 5.289 de capete, valoarea totală a subvenţiei ridicându-se la aproape 34.400 de euro. Oficialii APIA Sălaj estimau în jur de 45 de fermieri care au dreptul la subvenţia în valoare de 6,5 euro pe cap de animal, pentru un efectiv de circa 6.500 de…
Mai mult...Neregulile i-au lăsat fără subvenţii pe 150 de fermieri sălăjeni
Peste 300 de fermieri sălăjeni au fost prinşi cu musca pe căciulă în urma controalelor derulate de către echipele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în ceea ce priveşte suprafeţele agricole declarate în cererile unice de plată pentru 2013. Potrivit informaţiilor furnizate de către Călin Perneş, directorul Centrului Judeţean APIA, în eşantionul de control din acest an au intrat 2.243 de fermieri, aproape 90 la sută dintre aceştia fiind verificaţi prin teledetecţie, iar diferenţa, prin control clasic. Au fost luaţi la puricat producătorii agricoli din patru centre locale: Zalău,…
Mai mult...Crescătorii de oi şi capre din Zalha şi Cristolţ pot cere subvenţii
Aproximativ 45 de crescători de ovine şi caprine din comunele sălăjene Zalha şi Cristolţ, zone catalogate ca defavorizate, sunt aşteptaţi în aceste zile la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sălaj pentru a cere sprijinul financiar asigurat din fonduri europene. Potrivit informaţiilor furnizate de către Călin Perneş, directorul APIA Sălaj, cererile de plată aferente anului 2013 pentru obţinerea ajutorului specific de 6,5 euro pe cap de animal, pot fi depuse până cel târziu în 15 noiembrie. Acesta este primul an în care producătorii de lapte şi de caren…
Mai mult...