Volei Club Zalău, aproape de turneul semifinal

Prima etapă din acest an în Divizia A2 Vest a însemnat o victorie clară pentru Volei Club Zalău, care a dispus cu scorul de 3 – 1, pe teren propriu, de ProVolei Arad. Zălăuanii s-au impus cu scorul de 25 – 16 în primul set, dar situaţia s-a echilibrat după actul secund, câştigat de arădeni cu 25 – 20. A fost, însă, un „foc de paie” din partea oaspeţilor, deaorece Ovidiu Teuşan şi compania s-au mobilizat mai bine în seturile trei şi patru, reuşind să se impună la 17, respectiv la 22.
După victoria de trei puncte obţinută sâmbătă, echipa pregătită de Ovidiu Teuşan a acumulat 12 puncte, la trei puncte în spatele liderului, CSU Vest Timişoara, cu care se va duela în ultima etapă a sezonului regulat.
În penultima etapă, programată sâmbătă, zălăuanii vor întâlni, în deplasare, CSU Braşov, formaţie în faţa căreia speră să se impună.
O victorie la Braşov, le-ar asigura zălăuanilor poziţia secundă şi, totodată, calificarea la turneu semifinal.
Tot în etapa de la finalul săptămânii trecute, CSU Vest Timişoara s-a impus cu 3 – 0 împotriva celor de la CSU Braşov.
Volei Club Zalău: Ovidiu Teuşan (cpt), David Domokos, Cristian Zaha, Andrei Şamşudan, Sebastian Matiş, Ciprian Buta, Darius Măndruţ, Szolyom Norbert, Tudor Lazăr, Doru Victoratos, Flaviu Bălean şi Ciprian Pop. Antrenor: Ovidiu Teuşan
Clasament:
1. CSU Vest Timişoara 5 5 0 15 – 0 15p
2. ACS Volei Club Zalău 5 4 1 12 – 7 12p
3. CS ProVolei Arad 6 3 3 12 – 9 10p
4. CSU Braşov 6 1 5 6 – 17 2p
5. CSS CNE LAPI Dej 6 1 5 6 – 17 2p

Leave a Comment