Şimleuanul Ioan Laslo, medaliat cu aur la aproape 55 de ani

Ediţia din acest an a Cupei Federaţiei la culturism a avut loc în oraşul Ianca (Brăila), printre participanţi regăsindu-se şi Ioan Laslo, preşedintele CS Gold Gym Şimleu Silvaniei. Având în vedere că în luna decembrie a acestui an, şimleuanul va împlini 55 de ani, Laslo a concurat la categoria masters – plus 50 de ani. Evoluţia acestuia a fost foarte bună, reprezentantul clubului şimleuan obţinând locul I la finalul concursului.
„A fost un concurs reuşit, cu sportivi valoroşi. Mă bucur că m-am aflat într-o formă bună la această competiţie, poate cea mai bună din acest an. M-am pregătit intens în ultima perioadă şi am pus accentul pe calitate”, a declarat Ioan Laslo, care s-a arătat indignat de faptul că Agenţia Naţională Anti-Doping nu a efectuat nici în acest an controlul anti-doping pentru sportivii de la categoria masters.
„De şapte ani nu s-a mai făcut niciun control anti-doping la masters. Ultima dată a fost efectuat la Naţionalele de la Zalău, organizate de clubul lui Liviu Unguruşan. Este jenant ca sportivii să se înscrie în competiţie, să se prezinte la cântarul oficial, apoi să nu mai urce pe scenă. Îmi pun un mare semn de întrebare”, a precizat şimleuanul.
Fiind câştigătorul categoriei masters – plus 50 de ani, Ioan Laslo a intrat în concursul open, unde a fost stabilit campionul absolut, câştigător fiind campionul de la secţiunea seniori – Enuţă Dragoş, de la CSS Champion Gym Bucureşti.
118 sportivi au fost înscrişi la ediţia din acest an a Cupei Federaţiei, iar în concurs au intrat 90, care au concurat la juniori, seniori şi masters, atât la feminin, cât şi la masculin.
În perioada 8 – 12 noiembrie este programată la Bistriţa ediţia din acest an a Campionatului Mondial de culturism pentru categoriile juniori şi masters, unde va fi prezent şi Sorin Fritea, reprezentantul CS Gold Gym Şimleu Silvaniei, care va concura la categoria masters 40 – 49 de ani.

Leave a Comment