Etapa finală a Concursului „Cel mai puternic pompier”, ediția 2025, s-a desfășurat în perioada 29.07-01.08, în municipiul Brașov, la patru categorii de vârstă.
Cei mai buni pompieri din întreaga țară s-au întrecut în diverse probe de forță, rezistență și îndemânare, menite să testeze limitele fizice și psihice ale participanților, condițiile extreme intensificând dificultatea competiției, solicitându-le astfel la maximum abilitățile și determinarea.
Patru militari din cadrul ISU Sălaj au participat la acest concurs, care a reunit peste 70 de salvatori militari din mai multe județe. Soldatul sălăjean Petruș Andrei-Ionuț, a fost la un pas de podium, obținând un onorabil loc 4, la categoria de vârstă 30 ani.
Iată rezultatele lotului sălăjean, condus de sublocotenentul Mureșan Marius-Veronel:
Individual
- categoria – categoria 18-29 ani – soldat Petruș Andrei-Ionuț – locul 4
- categoria 30-39 ani – sublocotenent Mureșan Marius-Veronel – locul 8
- categoria 40-45 ani – plutonier adjutant Crișan Ioan – locul 13
- categoria +45 ani – plt. maj. Noje Marius-Alin – locul 7
Ștafetă
Echipa formată din slt. Mureșan, plt. maj. Noje și soldat Petruș a obținut locul 7.
M. S.