Sălajul rămâne fără tineri: natalitatea se prăbușește, populația îmbătrânește

Sălajul pare să se confrunte cu provocări importante privind numărul tot mai mic al locuitorilor. Cu o natalitate în scădere, decese tot mai multe și o populație tot mai îmbătrânită, județul se confruntă cu o generație tânără tot mai fragilă.

Datele oficiale arată că tot mai puțini copii sunt aduși pe lume. În luna mai a acestui an s-au născut 156 de copii, în scădere cu 0,6% față de luna aprilie. Cu toate acestea, spre deosebire de aceeași perioadă a anului trecut, numărul nou-născuților este mai mare, potrivit statisticilor. De la începutul anului și până în ultima zi a lunii mai, 772 de copii au fost aduși pe lume. În raport cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul lor este mult mai mic, cu circa 12%. Rata natalității înregistrată în luna mai a fost de 7,9 născuți-vii la mia de locuitori, similar cu luna precedentă, în timp ce anul trecut era de 7,4‰. De altfel, în intervalul primelor cinci luni, rata a scăzut de la 8,8‰ în 2024 la 7,8‰ în 2025.

Cât despre decese, doar în luna mai au decedat 206 sălăjeni, însă cu 17,6% mai puțini față de luna precedentă și cu 5,1% mai puțini în raport cu aceeași perioadă a anului trecut. Discrepanța dintre numărul nou-născuților și cel al persoanelor care și-au pierdut viața este semnificativă, deoarece în primele cinci luni ale acestui an au fost înregistrate aproape 1.200 de decese la nivelul județului. Deși diferențele sunt considerabile, datele arată că 2024 au decedat cu circa 4,7% mai mulți sălăjeni, semn că este înregistrată o scădere. Mai mult, rata mortalității în a cincea lună a anului a fost de 10,4‰, în timp ce în luna anterioară aceasta era de 12,6‰ și de 11,0‰ în luna mai a anului precedent. Dacă în 2024, rata înregistrată în primele cinci luni ale anului era de 12,6‰, în acest an a scăzut la 12‰.

Cu toate că scăderea mortalității este încurajatoare, sporul natural rămâne negativ. În luna mai, numărul deceselor a fost cu 50 mai mare decât cel al nașterilor. De la începutul anului, deficitul înregistrat este de 418 persoane, semnificativ mai mare în comparație decât cu cel din aceeași perioadă a anului trecut, când era de 375 de persoane, potrivit Direcției Județene de Statistică.

Leave a Comment