Revoluţia fotbalului românesc

Fotbalul românesc se asociează, în cea mai mare parte, cu termenii insolvenţă şi faliment. Cam astfel de cuvinte auzim tot mai des pe buzele conducătorilor din acest fenomen, ale jurnaliştilor de specialitate, dar şi ale pionilor principali, care sunt jucătorii şi antrenorii. Foarte mulţi dintre cei care conduc destinele cluburilor, chiar şi dintre cei care conduc fotbalul românesc, percep acest fenoment ca pe o afacere. Fotbalul din România nu se mai joacă de mult timp pe teren, ci în afara acestuia. Mafioţii fenomenului au apărut imediat după Revoluţie, iar o parte dintre ei continuă să se afle şi astăzi în sistem.
Rezultatul României de la Campionatul European din Franţa, la care am plecat, dar ne-am şi întors primii, nu ar trebui să impresioneze pe nimeni. Este o consecinţă a modului în care decurg, de ani buni, lucrurile în acest sport pe care, nu ştiu dacă-l mai putem numi rege. Alţii nu-şi bat joc de el, au demonstrat-o albanezii, care ne-au bătut după 68 de ani, dar mai ales islandezii şi galezii, de ce să nu o spunem, chiar şi vecinii unguri. Acest Euro 2016 a lăsat impresia că parcă numai noi, cei din faţa televizoarelor, ne doream o calificare în optimi, de parcă noi am fi fost cei care am îmbrăcat tricoul echipei naţionale şi luptăm pentru tricolor.
Jucătorii lui Iordănescu s-au întors acasă cu un singur punct, şi acela obţinut cu noroc, dacă analizăm prestaţia elveţienilor, care, în final de meci, efectiv ne-au „călărit”.
Ne-am aştetapt cu toţii la un rezultat mare din partea alor noştri, într-o perioadă în care fotbalul din România a devenit un fenomen pe care cei care-l practică, mai mult îl mimează. Avem tot mai puţine valori de la un an la altul, la fel ca în alte sporturi, avem tot mai puţini tineri care să iasă în evidenţă. Viitorul fotbalului este cât se poate de sumbru, iar schimbarea nu va veni odată cu numirea unui selecţioner străin la naţională. Nu de aşa ceva avem nevoie sau, dacă tot vroiam o astfel de mutare, aceasta trebuia făcută înaintea începerii războiului, nu după ce am pierdut lupta. Cu atuala mentalitate, nu vom deveni niciodată islandezi sau galezi, în faţa cărora ne impuneam în anii anteriori. Diferenţa este că noi ne-am afundat de la un an la altul în mocirla apărută imediat după Revoluţie, în timp ce la ei, fotbalul a progresat. Încercăm să ne comparăm cu stilul italian, german, olandez sau spaniol, ne uităm după antrenamentele făcute de Murinho şi Guardiola, dar, de fapt, principala problemă a noastră este mentalitatea. Goana după rezultate imediate din partea echipelor de club (şi acestea obţinute mai nou doar la nivel naţional, pentru că în Europa începem să fim tot mai neputincioşi) şi invazia jucătorilor străini de mâna a doua, chiar a treia, ne-au adus la Euro 2016 exact ceea ce merităm.
Fotbalul nu poate fi păcălit, nici mimat, iar dacă mai marii federaţiei nu vor regândi acest sistem, printr-o piramidă care să aibă o bază solidă, cu adevărate centre de copii şi juniori, nu vom mai retrăi niciodată bucuria anilor ’94, când „Hagi a cucerit America”. Este nevoie, la propriu, de o revoluţie în fotbal, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla în perioada următoare, vom continua să retrăim în anii următori dezamăgirea de la acest Euro 2016.

Alte articole

2 Thoughts to “Revoluţia fotbalului românesc”

  1. Tăunu

    Întradevăr, fotbalul nu va progresa decât atunci când va avea din nou o bază de masă, cum era pe vremuri. Nu întâmplător atunci aveam bune rezultate, Steaua era Campioana Europei la fotbal. Soluţia nu este să aduci un antrenor străin, plătit gras. Oricum, nu joacă antrenorul !

  2. Anonim

    Atata timp cat copii care fac fotbal sunt priviti ca o marfa ,pe care astepti doar sa iei bani,nu vom avea fotbal.Statul ar fi trebuit sa se implice in acest fenomen ,comunitatile locale,de fapt in toate sporturile.Un fenomen de masa lasat pe mana sacalilor, din judete,.a,FRF,

Leave a Comment