Lupta pentru titlul naţional începe din Cetatea Băniei

Dacă anul trecut, zălăuanii au întâlnit în finală Tomis Constanţa, echipă ce avea să şi câştige titlul de campioană, în acest an, adversarul din finală va fi SCM Universitatea Craiova. Oltenii pregătiţi de Dănuţ Pascu s-au impus cu 3 – 0 în semifinala cu Ştiinţa Explorări Baia Mare, iar primele meciuri ale finalei sunt programate la finalul acestei săptămâni, la Craiova.
„Nu cred că puteam face un antrenament mai bun decât acest meci cu Arcada Galaţi înaintea finalei cu echipa din Craiova. Respectăm echipa din Craiova, care are în componenţă jucători din echipa naţională, dar şi antrenorul echipei naţionale, însă, mergem cu încredere acolo şi sper să ne întoarcem cu o victorie. Vor fi două meciuri disputate la Craiova”, a afirmat libero-ul Adrian Feher.
Primul meci al finalei cu Universitatea Craiova este programat duminică, de la ora 13, iar al doilea va avea loc luni, de la ora 20, ambele urmând să se dispute în Sala Sporturilor din Craiova.

Leave a Comment