Lăcătuş impresionează la Baia Mare

Lăcătuş impresionează la Baia Mare

Dan Hotico, preşedintele FCMU Baia Mare: Lăcătuş este un jucător extraordinar pe care-l voi propune şi la lotul naţional

Transferat la începutul acestui an la FC Maramureş Universitar Baia Mare, fostul mijlocaş al echipei Viitorul Zalău a fost titular în toate partidele de verificare, chiar dacă mai are încă trei ani de juniorat. Preşedintele maramureşenilor, Dan Hotico a rămas foarte impresionat de evoluţiile lui Andrei Lăcătuş, afirmând că poate evolua în orice moment în faţa oricărui senior. Lăcătuş este un jucător extraordinar. Are o gândire matură şi vede foarte bine jocul. Poate juca titular la orice oră în faţa oricărui senior.

Îl voi propune şi la lotul naţional. Pentru noi este un transfer foarte reuşit, având în vedere că mai are trei ani de juniorat, a precizat Hotico.

Oficialul băimărenilor s-a arătat mulţumit şi de alegerea făcută prin semnarea unui contract de parteneriat cu Viitorul Zalău. Pentru noi este un lucru benefic semnarea acelui parteneriat cu Viitorul Zalău, fiindcă vom avea prima opţiune pentru orice jucător care doreşte să facă pasul spre o echipă de seniori. Oricum, vrem să punem tot mai mult accentul pe tineret, a mai spus conducătorul clubului băimărean.

Leave a Comment