Şofer urmărit de ghinion

Şofer urmărit de ghinion

Un băimărean în vârstă de 34 de ani a ajuns cu răni grave în spital, marţi după-amiază, după ce maşina pe care o conducea a derapat în şanţul de pe marginea drumului dintre localităţile Glod şi Rus. Deşi impactul nu a fost puternic, nenorocul face ca, la câteva minute mai târziu, un alt autoturism să derapeze exact în acel loc, accidentându-l grav pe băimăreanul aflat lângă maşină.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a declarat că şoferul din urmă a condus maşina cu viteză. Un maramureşean în vârstă de 26 ani, în timp ce conducea autoturismul între localităţile Glod şi Rus, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a derapat şi a intrat în şanţul de pe marginea drumului în sensul de mers. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a lui L.S., de 34 de ani, din Baia Mare. Acesta a derapat anterior în acel loc, iar în momentul producerii accidentului de afla lângă autoturism, a declarat purtătorul de cuvânt.

Potrivit sursei citate, victima a fost transportată la Spitalul Municipal Dej, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Pe numele maramureşeanului poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de articolul 184 Cod Penal.

Leave a Comment