Ionuţ Dănilă rămâne la FC Zalău

Ionuţ Dănilă rămâne la FC Zalău

Dorit la un moment dat de nou-promovata în Liga a II-a, Luceafărul Oradea, atacantul Ionuţ Dănilă va juca în cele din urmă tot pentru FC Zalău şi în sezonul viitor. Având în vedere că jucătorul se află sub contract cu clubul zălăuan, acesta nu putea fi transferat la gruparea orădeană decât în schimbul unei sume, iar conducerile celor două cluburi nu s-au înţeles la suma de transfer. Cei de la FC Zalău nu au fost de acord cu oferta celor de la Luceafărul, astfel că Dănilă va rămâne la FC Zalău şi în sezonul următor. Cei de la FC Zalău i-au întins o mână când se afla într-o situaţie mai delicată, iar el trebuie să fie conştient de acest lucru, ne-a declarat impresarul jucătorului, Emil Bode.

Vă reamintim că Ionuţ Dănilă a fost transferat la FC Zalău la începutul anului, echipă pentru care a evoluat doar în ultima etapă de campionat, înscriind şi un gol. Dănilă mai are încă doi ani de contract cu FC Zalău.

Sâmbătă – primul amical

După cinci zile de pregătire, FC Zalău va susţine mâine primul meci de verificare în compania celor de la Olimpia Satu Mare, echipă care a promovat în Liga a III-a în această vară, după ce a dispus cu scorul de 6 – 0 de Meseşul Treznea la meciul de baraj. Meciul va avea loc de la ora 10, la Dorolţ.

Conducerea clubului zălăuan a stabilit ca stagiul de pregătire să aibă loc pe plan local, începând cu data de 25 iulie.

Al doilea joc de verificare pentru gruparea condusă de Paşca şi Oros este programat în data de 22 iulie, împotriva echipei Rapid Jibou.

Leave a Comment