Ioan Morar, preşedinte FC Zalău: “Promovarea se joacă în trei, nu doar între noi şi FCM Baia Mare”

FC Zalău şi FCM Baia Mare au terminat la egalitate, scor 3 – 3 derby-ul susţinut vineri duă-amiaza, pe Stadionul Municipal din Zalău, după ce la pauză tabela a arătat tot egalitate, 0 – 0

Aproape 800 de persoane au fost prezente vineri după-amiaza pe Stadionul Municipal pentru a vedea duelul dintre FC Zalău şi FCM Baia Mare, ocupantele primelor două locuri din Seria a V-a a Ligii a III-a de fotbal. După o primă repriză în care FC Zalău a fost echipa mai prezentă în joc şi care a pus mai mult în pericol poarta adversă, scorul pauzei a fost alb, 0 – 0. Începutul părţii secunde le-a aparţinut oaspeţilor, care au înscris de două ori în decurs de numai şase minute, prin Mihai Deac şi Radu Leonte. În minutul 65, Duruş a trimis balonul în propria poartă, iar scorul a devenit 1 – 2.
Finalul a fost dramatic, cu trei goluri marcate în decurs de nouă minute. Băimărenii au marcat pentru 3 – 1 în minutul 81, prin Vasile Lupu, care a transformat o lovitură de pedeapsă după un henţ în careu comis de Ibrahim Jamilu. Două minute mai târziu, Victor Dulap a redus din handicap, învingându-l pe portarul băimărean cu un şut din afara careului. Scorul final l-a stabilit chiar portarul zălăuanilor, Claudiu Băican, care a transformat o lovitură de pedeapsă în minutul 87, după un henţ în careu comis de un fundaş băimărean.
„A fost o partidă disputată până în final, aşa cum ne aşteptam, un meci interzis cardiaciolor, pe care şi eu l-am trăit la intensitate maximă. Noi am avut o primă repriză mai bună decât Baia Mare, pe urmă au început oaspeţii mai bine. 20 de minute au dominat jocul, după care ne-am revenit şi îi felicit pe băieţi că au avut puterea să revină de la 1 – 3. Cu mai multă atenţie, se putea obţine mai mult de la acest joc, dar, per ansamblu, rezultatul este echitabil. Au fost şi câteva decizii eronate de arbitraj, lucru de care ne este, de altfel, cel mai frică în acest campionat. Acest rezultat avantajează mult Sighetu Marmaţiei, care vine din urmă. Şi noi şi Baia Mare vom juca la Sighetu Marmaţiei în acest retur. Promovarea se joacă în trei, nu doar între noi şi FCM Baia Mare”, a declarat la finalul jocului preşedintele Ioan Morar.
Antrenorul Călin Pop a afirmat la finalul jocului că FC Zalău putea avea la pauză avantaj de cel puţin un gol. „La pauză puteam avea cel puţin un avantaj de un gol, fiindcă FCM Baia Mare nu a avut nicio ocazie. Oaspeţii au început mai bine repriza a doua şi ne-au taxat pe fondul greşelilor noastre. Totuşi, vreau să îi felicit pe băieţi că au avut puterea să revină de la 1 – 3. Am avut parte de un public numeros astăzi, iar acest lucru înseamnă că zălăuanii îşi doresc o echipă în Liga a II-a. Însă, nu este suficient să ne dorim doar noi şi publicul acest lucru. Sper să câştigăm toate meciurile până la final. Am făcut un rezultat de egalitate cu Baia Mare, care are un lot mai valoros decât al nostru”.
După acest rezultat, cele două formaţii rămân la egalitate de puncte, maramureşenii având în continuare avantajul golaverajului.
Rezultatele complete: Metalurgistul Cugir – Arieşul Turda 1 – 0, Sănătatea Cluj – Unirea Jucu 0 – 2, FCM Avântul Reghin – Industria Galda 1 – 0, Unirea Dej – CSM Sighetu Marmaţiei 2 – 3, FC Zalău – FCM Baia Mare 3 – 3, CS Oşorhei – CS Iernut 0 – 2, Gloria Progresul Bistriţa – CS Sânmartin 1 – 1.
Clasament:
1. FCM Baia Mare 16 0 3 3 29 – 10 33p
2. FC Zalău 16 10 3 3 36 – 20 33p
3. CSM Sighetu Marmaţiei 16 9 4 3 23 – 14 31p
4. Metalurgistul Cugir 16 8 4 4 27 – 17 28p
5. CS Oşorhei 16 8 3 5 26 – 14 27p
6. CSC Sânmartin 16 8 3 5 26 – 18 27p
7. Arieşul Turda 16 6 5 5 22 – 13 23p
8. FCM Avântul Reghin 16 5 5 6 13 – 23 20p
9. Unirea Jucu 16 5 4 7 18 – 17 19p
10. Gloria Progresul Bistriţa 16 5 4 7 20 – 22 19p
11. CS Iernut 16 6 0 10 27 – 42 18p
12. Industria Galda 16 4 5 7 23 – 29p
13. Unirea Dej 16 2 4 10 11 – 28 10p
14. Sănătatea Cluj 16 1 3 12 13 – 47 6p

Alte articole

One Thought to “Ioan Morar, preşedinte FC Zalău: “Promovarea se joacă în trei, nu doar între noi şi FCM Baia Mare””

  1. Ben

    Caut colaboratori pentru publicare anunturii
    Se lucreaza comod de acasa maxim 3 ore pe zi,in functie de abilitati
    Cerinte:necesar calculator
    -conexiune internet
    -rabdare
    -cunostinte minime PC
    -seriozitate
    -perseverenta
    -atentie la detalii
    Nu este necesara experienta.
    Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail.
    Veti trece mai intai prin instruire apoi daca doriti,o sa incepeti sa lucrati.
    Program part-time.
    Important:nu cereti detalii pe facebook.
    Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice.
    Pt. informatii trimiteti textul ,,info” la adresa serenamarco@msn.com
    Oferim si solicitam seriozitate!
    In caz ca nu primiti o lectie din probleme tehnice va rog sa ma anuntati!
    Raspunsul la informatiile solicitate o sa-l primiti in maxim 24 ore.

Leave a Comment