HC Zalău rămâne şi fără Alexandra Ciunt

Clubul condus de Gheorghe Tadici s-a despărţit de cinci jucătoare la finalul sezonului: căpitanul Georgiana Ciuciulete, Roxana Varga, Florina Ciobanu, Andrada Maior-Paşca şi Alexandra Ciunt

Alexandra Ciunt, nepoata prefectului Ionel Ciunt, este a cincea jucătoare de care HC Zalău se desparte în această vară. Handbalista originară din Şimişna a fost transferată la clubul zălăuan în vara anului trecut, sub formă de împrumut de la HCM Baia Mare. Împrumutul jucătoarei a expirat odată cu finalul campionatului, iar oficialii clubului maramureşean au dorit ca jucătoarea să se întoarcă la echipa vicecampioană. Chiar dacă s-a despărţit deja de cinci jucătoare, managerul Gheorghe Tadici a precizat că de la formaţia zălăuană ar mai putea pleca handbaliste în perioada imediat următoare. „Andrada Maior-Paşca şi Alexandra Ciunt au fost transferate la Zalău sub formă de împrumut, iar acesta a expirat la finalul campionatului. Probabil vor mai pleca alte două, trei jucătoare. Este posbili să încheiem colaborarea cu ele până la data de 1 iulie. Au fiecare câte un an, doi, chiar şi trei ani de când sunt la acest club, iar aportul lor în jocul echipei a fost scăzut. Nu avem nevoie la club doar de „sparring-partner”, care să te şi coste”, a declarat Gheorghe Tadici.
La capitolul veniri, HC Zalău a realizat un prim transfer la începutul acestei luni, Anca Onicaş, de la Centrul Naţional de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea.
Managerul Gheorghe Tadici poartă tratative avansate în aceste zile cu alte câteva jucătoare, însă nu exclude nici varianta de a transfera la echipă handbaliste din străinătate, acest lucru fiind confirmat şi de preşedintele Tiberiu Marc.
„Până acum am crezut că este cel mai bine să transferăm doar jucătoare din România. Din păcate, numărul de jucătoare valoroase este în scădere la noi în ţară, iar dacă nu vom reuşi să găsim handbaliste la nivelul la care-l dorim şi la posibilităţile financiare pe care le avem, vom trece peste acest principiu şi o să apelăm la jucătoare din străinătate. Până la urmă, dacă toate echipele fac acelaşi lucru, nu poţi să perseverezi şi să fii în afara a ceea ce se întâmplă în jurul tău”, a afirmat Marc.

2 Thoughts to “HC Zalău rămâne şi fără Alexandra Ciunt”

  1. pipa

    cat de repede o sa ramana ghita singur

  2. fan

    E aglomeratie si la veniri la echipa pi.puta .

Leave a Comment