O femeie în vârstă de 51 de ani a fost găsită fără suflare pe un câmp. În data de 24 iunie, în jurul după-amiezii, polițiștii din Ileanda au fost sesizați cu privire la acest caz.
Potrivit autorităților, femeia, din comuna Zalha, ar fi fost atacată de una dintre bovinele din turma pe care o conducea pe un deal din aceeași comună. La fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj medical. În ciuda eforturilor depuse de personalul medical, a fost declarat decesul femeii. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.