HC Zalău, o victorie şi o înfrângere în turneul de la Sânnicolau Mare

Invitată la evenimentul organizat la finele săptămânii trecute de Clubul Unirea Sânnicolau Mare, „60 de ani de existenţă a Clubului Unirea Sânnicolau Mare”, HC Zalău a susţinut două partide de verificare, ambele împotriva formaţiilor maghiare Eubility Group Bekescsabai şi KC Siofok.
Primul duel, cel cu Bekescsabai, a fost câştigat de HC Zalău cu scorul de 32 – 28, după ce la pauză tabela a arătat egalitate, 13 – 13.
„Cristiana Nica, Raluca Crap şi Larisa Tamaş au evoluat bine, parţial şi Roxana Rob, în special pe faza de atac”, a precizat managerul Gheorghe Tadici.
În al doilea meci, Zalăul a întâlnit KC Siofoc, o echipă valoroasă, formată din multe jucătoare străine, în lotul căreia se află şi româncele Denisa Dedu şi Gabriela Perianu.
Formaţia condusă de Tadici a avut o evoluţie bună în prima parte, când tehnicianul zălăuan a folosit titularele, scorul pauzei fiind 16 – 13 în favoarea echipei zălăuane. Situaţia s-a schimbat în partea secundă, când Tadici a introdus toate jucătoarele pe care le-a avut la dispoziţie, iar Siofok s-a impus în final cu 27 – 26.
„Dragut a avut o evoluţie bună, marcând 8 goluri şi reuşind şase pase de gol. În minutul 56, am avut un avantaj de patru goluri, dar fetele au ratat câteva situaţii clare în în final. Andreea Stângă a ratat şi o aruncare de la 7 metri. Un câştig de la meci la meci este Claudia Constantinescu. Ambele meciuri, chiar şi cel cu Craiova, din afara turneului, au fost utile. Am văzut nivelul la care suntem şi unde mai trebuie să lucrăm până la începerea campionatului. Cel mai important este să avem tot lotul valid la startul sezonului”, a mai declarat Tadici.
Până la începerea campionatului, HC Zalău mai are programate opt jocuri de verificare.

One Thought to “HC Zalău, o victorie şi o înfrângere în turneul de la Sânnicolau Mare”

  1. Dan

    Incet fetele isi intra in forma. Totusi apararea este deocamdata slaba,pentru ca primesc multe goluri. Sau baga Tadici rezervele in teren si portarii junioare ? Vom vedea vineri la turneul de la Zalau .

Leave a Comment