HC Zalău încheie prima fază a campionatului pe teren propriu

Marţi, ora 11:30, Sala Sporturilor din Zalău
HC Zalău – HCM Râmnicu Vâlcea

HC Zalău este obligată să obţină cel puţin un punct în disputa de marţi dimineaţa, în care va întâlni pe teren propriu ocupanta locului nouă, HCM Râmnicu Vâlcea, pentru a aborda play-off-ul de pe poziţia a şasea. Formaţia zălăuană a pierdut cu scorul de 23 – 28 meciul tur cu formaţia din Zăvoi, după ce la pauză oltencele au avut avantaj minim, 11 – 12. Situată pe locul şapte înaintea ultimei etape a returului, HC Zalău se află la egalitate de puncte cu ocupanta locului şase, HC Dunărea Brăila, care va avea o misiune aproape imposibilă pe teren propriu în faţa celor de la CSM Bucureşti. O remiză în faţa oltencelor, ar duce Zalăul pe locul şase, ceea ce i-ar da posibilitatea să se dueleze în partea a doua a campionatului cu ocupanta locului trei, ASC Corona Braşov.
„Pentru noi contează punctele din acest meci, deoarece ne dorim să terminăm pe locul şase prima fază a campionatului, pentru a avea un parcurs ceva mai accesibil în play-off. Locul şase ar însemna o „triplă” sau cel puţin o „dublă” cu ASC corona Braşov. Sigur că este un mare dezavantaj să joci două meciuri la echipa adversă şi doar unul pe teren propriu, dar am mai devenit noi campioni naţionali când am eliminat prima clasată, Rapid Bucureşti, tot cu două jocuri la ele. Play-off-un va fi unul foarte dificil şi, cum am mai spus, nu este benefic pentru jucătoarele care vor fi convocate la naţională, fiindcă urmează jocurile cu Serbia pentru calificarea la Campionatul Mondial”, a declarat managerul Gheorghe Tadici.
Meciul de la Zalău va fi condus de o brigadă alcătuită din gorjenii Adrian Eremia şi Anton Drăgănescu, iar observator din partea Federaţiei Române de Handbal a fost delegat maramureşeanul Ioan Chira.
Programul complet al etapei a 26-a: HC Zalău – HCM Râmnicu Vâlcea, CSM Unirea Slobozia – HCM Roman, CSM Ploieşti – Universitatea Neptun Constanţa, SCM Craiova – ASC Corona Braşov, SC Mureşul Târgu Mureş – CSM Cetate Devatrans, „U” Alexandrion Cluj – HCM Baia Mare, HC Dunărea Brăila – CSM Bucureşti.

Clasament:
1. HCM Baia Mare 25 23 0 2 780 – 547 233 69p
2. CSM Bucureşti 25 23 0 2 735 – 529 68p*
3. Corona Braşov 25 19 3 3 714 – 559 60p
4. SCM Craiova 25 16 1 8 581 – 553 49p
5. HCM Roman 25 14 2 9 584 – 565 44p
6. HC Dunărea Brăila 25 12 1 12 678 – 683 37p
7. HC Zalău 25 12 1 12 612 – 629 37p
8. CSM Ploieşti 25 11 1 13 582 – 615 34p
9. HCM Râmnicu Vâlcea 25 9 2 14 627 – 670 29p
10. „U” Alexandrion Cluj 25 8 2 15 681 – 756 26p
11. CSM Cetate Devatrans 25 7 3 15 632 – 703 24p
12. „U” Neptun Constanţa 25 6 2 17 579 – 657 20p
13. CSM Unirea Slobozia 25 6 0 19 603 – 690 18p
14. Mureşul Târgu Mureş 25 0 0 25 564 – 796 0p
*Echipă penalizată cu un punct, nerespectare cerinţe regulament

One Thought to “HC Zalău încheie prima fază a campionatului pe teren propriu”

  1. Evolution Sm

    Bogăția începe sub forma unui gând. Asta scrie celebrul Napoleon Hill în cartea ”De la idee la bani”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email:evolution.sm111@gmail.com

Leave a Comment