Din ciclul: „a fi sau a nu fi”, Doru Matei, preşedinte executiv la FC Zalău doar pentru câteva zile

Anul 2017 părea să înceapă cu o conducere cât se poate de stufoasă pentru clubul FC Zalău, a cărui conducere a anunţat marţi, pentru prima dată, intenţia de promovare în Liga a II-a. Alături de preşedintele Ioan Morar, de directorul executiv Gabriel Magdaş, de directorul sportiv Paul Georgescu, de noul vicepreşedinte Adrian Jugrăstan, care este şi acţionar, şi de noul acţionar Alin Demle, din conducere urmau să mai facă parte Doru Matei, fostul arbitru şi observator de fotbal şi fostul arbitru Robert Goie, care ocupă în prezent funcţia de inginer de producţie, dar şi cea de ofiţer de presă la Citadin. Despre cooptarea ultimilor doi în conducerea clubului zălăuan s-a vorbit încă din toamna anului trecut, iar Goie a şi avut câteva sarcini trasate în prima parte a campionat, însă, spune acesta, fără niciun fel de remuneraţie.
Doru Matei afirma anul trecut că situaţia sa se va clarifica în luna ianuarie a acestui an, când va purta noi discuţii cu persoanele din conducere. Şedinţa în care s-a discutat despre cooptarea acestuia, dar şi a lui Robert Goie în conducere, a avut loc luni, 16 ianuarie.
„Am fost numit preşedinte executiv în cadrul şedinţei de luni, iar în perioada următoare vom stabili cu exactitate planurile şi proiectele pentru viitor. Sunt şi câţiva jucători noi în atenţia noastră, iar în zilele următoare vom decide care dintre ei vor veni la echipă”, avea să declare Doru Matei la scurt timp după şedinţă.
Situaţia a fost, însă, una tensionată, fiindcă nu toţi acţionarii au fost de acord cu venirea acestuia în conducerea clubului.
„Robert Goie nu a făcut parte niciodată din conducerea clubului, doar Doru Matei. Însă, şi el, doar pentru o perioadă scurtă de timp, deoarece vineri (27 ianuarie, n.r.) şi-a prezentat demisia în urma unor discuţii contradictorii, iar preşedintele clubului i-a acceptat-o. Aşteptăm persoane care să ajute clubul, nu care să aştepte să fie remunerate. Eu, preşedintele Ioan Morar şi acţionarul Alin Demle, nu suntem remuneraţi, ci investim bani în acest club şi facem muncă patriotică”, a declarat Adrian Jugrăstan în cadrul conferinţei de presă de marţi.
Contactat telefonic, Doru Matei a dat de înţeles că situaţia lui nu a fost clarificată încă. „Eu mi-am anunţat demisia, dar nu mi-am prezentat-o încă. Urmează să am o nouă discuţie cu preşedintele Ioan Morar, pentru a clarifica situaţia. Dacă cei din conducere spun că nu mai sunt în club, înseamnă că aşa este…”, a reacţionat fostul arbitru.
Alin Demle, cel care a devenit acţionar începând din acest an, a afirmat că bugetul alocat pentru partea administrativă din cadrul clublui va fi diminuat.
„Bugetul alocat pentru partea administrativă va fi diminuat destul de mult. Mai bine să meargă acei bani spre jucători, fiindcă ei sunt pionii principali”, a declarat Demle.
„Preferăm să tăiem dintr-o parte unde nu se obţine un rezultat imediat şi să alocăm acolo unde ne dorim să avem rezultate într-o perioadă scurtă de timp”, a afirmat şi Adrian Jugrăstan.

One Thought to “Din ciclul: „a fi sau a nu fi”, Doru Matei, preşedinte executiv la FC Zalău doar pentru câteva zile”

  1. Anonim

    MAI DATI LUI GOIE CATEVA FUNCTII, CA NU-I AJUNG BANII, TOATAT ZIUA SE PLANGE LA CITADIN DE BANI!

Leave a Comment