Buget mai mare cu 400.000 de lei pentru SCM Zalău

Cu două zile înaintea debutului în noua ediţie de campionat, Sport Club Municipal Zalău a beneficiat de o suplimentare a bugetului cu 400.000 de mii de lei. Banii au fost solicitaţi de conducerea clubului pentru „cheltuieli de funcţionare pentru luna septembrie, respectiv cheltuielile cu indemnizaţiile sportivilor, alte cheltuieli de întreţinere şi indemnizaţie”. Tot în adresa prin care se solicită majorarea bugetului cu suma mai sus menţionată, se precizează că „necesarul pentru luna septembrie este de aproximativ 600.000 de lei, iar pentru asigurarea sumei necesare, se impune suplimentarea bugetului cu 400.000 de lei faţă de disponibilul existent, care la data de 16.08.2021 este de 318.790 de lei”.

Prin „Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local al Municipiului Zalău și a bugetului activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii și subvenții”, pe lângă suplimentarea bugetului echipei de fotbal se mai solicită bani pentru lucrări de reparaţii şi întreţinere la anumite unităţi de învăţământ, dar şi pentru reparaţii la sistemele video din parcuri.

Proiectul a fost aprobat şi de consilierii liberali, însă preşedintele PNL Zalău, Mihai Crişan, a atras atenţia asupra faptului că suma aprobată pentru SCM Zalău este prea mare în comparaţie cu celelalte sume solicitate la acest Proiect de hotărâre.

One Thought to “Buget mai mare cu 400.000 de lei pentru SCM Zalău”

  1. Anonim

    Dedicatie dpeciala pt Pop , Pura si Demle. Doar trebuie sa manance si gura lor ceva

Leave a Comment