Baschetul revine sub Meseş, după aproape patru decenii

Voinţa Zalău a fost echipa care, timp de aproape nouă ani, a evoluat în Divizia B, luând fiinţă în 1968, odată cu reînfiinţarea judeţului Sălaj, la iniţiativa fostului profesor de educaţie fizică şi sport, Ezechil Romitan.

„Nu am putut acepta ideea că în oraşul unde m-am născut nu există tradiţie în sportul pe care-l iubesc atât de mult”

Dintr-o întâmplare, o putem numi chiar frustrare a unui tânăr zălăuan, pe nume Mihai Mărieş, Zalăul poate avea, din nou, după o pauză de 37 de ani, o echipă de baschet afiliată la Federaţia Română, care să evolueze într-un campionat oficial. „Nu aş exagera deloc dacă aş spune că această echipă a luat fiinţă dintr-o frustrare. În fiecare an, în dreptul echipei câştigătoare a „Cupei Lyceum” apărea statutul de „campioni municipali” sau „campioni judeţeni”. Niciodată echipele sălăjene nu au avut însă curajul sau măcar iniţiativa de a juca un meci amical cu o echipă de baschet dintr-un alt judeţ. Nu am putut accepta ideea că în oraşul unde m-am născut nu există tradiţie în sportul pe care-l iubesc atât de mult. Premizei conform căreai <la Zalău nu există tradiţie în baschet> am răspuns mereu cu nonşalanţă: <dacă nu există o vom construi>”, povesteşte tânărul de 20 de ani, care studiază la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, din Cluj Napoca.
Echipa de baschet, Asestar BD Zalău, BD reprezentând iniţialele regretatului profesor de religie, Bumbaş Dan, şi-a început activitatea în luna aprilie a anului 2011. „După ce mi-am făcut câteva planuri, am luat legătura cu doamna Mona Pănican (director la acea vreme la Şcoala Gimnazială Corneliu Coposu, n.r.), căreia i-am prezentat intenţiile mele. A fost foarte înţelegătoare şi mi-a oferit, gratuit, două poziţii pe săptămână în sala de sport a şcolii, pentru a ne putea desfăşura activitatea”.
Primul antrenament al echipei a avut loc în 4 aprilie 2011, pregătirea în sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Corneliu Coposu” continuând până anul trecut, la finalul lunii august, când director a fost munit Marcel Petrean. „Din păcate, nu am mai fost incluşi de noua conducere a şcolii în programul poziţiilor disponibile. A fost un moment foarte delicat pentru noi, nemaiavând unde să facem antrenamente”, afirmă, dezamăgit, Mărieş.
Situaţia a revenit la normal în luna noiembrie, când s-a găsit înţelegere din partea directorului de la Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai”, Codin Ciurean. „Am reînceput antrenamentele, însă cele trei luni de pauză ne-au afectat destul de mult evoluţia în meciurile amicale care au urmat”.

Primul obiectiv – afilierea la Federaţia Română de Baschet

Pentru Asestar BD Zalău, primul meci amical a avut loc în luna mai a anului 2011, cu „U” Mobitelco Cluj.
Anul trecut, baschetbaliştii zălăuani au susţinut două amicale: în septembrie cu Baschet Club Olimpic Baia Mare şi în decembrie, cu Baschet Club Heroes Cluj. Activitatea din acest an se doreşte a fi mult mai intensă, Asestar BD Zalău susţinând deja două amicale, cu White Snake Sibiu şi cu „U” Mobitelco Cluj, ultima fiind campioana ultimelor două sezoane la categoria Under 16. După două înfrângeri în primele două amicale, sportivii zălăuani au reuşit să se impună în ultimele trei partide, învingând vinerea trecută, în ultimul amical, cu scorul de 64 – 58 campioana „U” Mobitelco Cluj, chiar în oraşul de sub Feleac.
Mihai Mărieş ne-a dezvăluit că în această vară, echipa sa va participa la un turneu internaţional de baschet, foarte puternic, desfăşurat în Franţa, la Lyon, unde şi-au anunţat prezenţa şi două Academii de Baschet din SUA, dar şi una din Australia. „Am primit deja acceptul Federaţiei Române de Baschet şi a Federaţiei Franceze pentru a putea participa, în luna iulie, la un turneu internaţional foarte puternic, cu multe chipe din Europa, dar şi două Academii din SUA şi una din Australia. Turneul va fi organizat la categoria de vârstă – Under 16”.
Echipa zălăuană va fi afiliată în acest an la Federaţia Română de Baschet, astfel că, după 37 de ani de pauză, putem vorbi, din nou, de o echipă „cu acte în regulă”. „Afilierea se va face mult mai repede, din moment ce ne-am anunţat participarea la turneul de la Lyon. Vom plăti taxa de afiliere de 1.000 de lei şi taxa de participare la turneu, iar Federaţia Română de Baschet îşi va da acceptul într-un timp mult mai scurt”, a mai afirmat baschetbalistul zălăuan.
Până la turneul din luna iulie, Asestar Zalău va susţine o serie de amicale, Mărieş declarând că intenţionează să organizeze şi un turneu la Zalău.
Odată cu începerea sezonului 2013 – 2014, Asestar Zalău se va înscrie în Campionatul Naţional de baschet (Under 17).

Săptămânal, trei atrenamente

În ciuda faptului că Mihai Mărieş este student la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca, baschetbaliştii de la Asestar Zalău efectuează, săptămânal, trei antrenamente. Un antrenament se bazează pe pregătirea fizică, sub comanda lui Vlad Tamba, iar în celelalte două antrenamente se pune accentul pe pregătirea tehnico-tactică. „Unul dintre antrenamentele tehnico-tactice le conduce Pusok Lehel, joia, iar al doilea îl conduc eu, sâmbăta. Din 1 februarie, intenţionăm să facem patru antrenamente pe săptămână, al patrulea să fie vinerea, pe care îl voi conduce tot eu”, a dezvăluit Mărieş.

Înfiinţarea primei echipe de bachet din Zalău, odată cu reînfiinţarea judeţului

Cel care a avut o contribuţie majoră la înfiinţarea formaţiei Voinţa Zalău, prima echipă de baschet a oraşului, este Ezechil Romitan, fostul profesor de educaţie fizică şi sport de la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău. „În 1968, odată cu reînfiinţarea judeţului, ne-am întors la Zalău mai mulţi prieteni şi am decis să punem bazele unei echipe de baschet. Aveam deja o echipă de fete înscrisă în campionatul de juniori şi ne-am gândit să facem şi una de băieţi, dar de seniori. Pe atunci, nu era voie ca jucătorii să mai fi evoluat la o altă echipă, pentru a putea participa la turneul de calificare în Divizia B”, îşi aminteşte Romitan, care avea vârsta de 24 de ani la acea vreme.
Ezechil Romitan a fost cel care, tot în 1968, împreună cu Bal Crişan, inspectorul de Sport de la acea vreme, a înfiinţat şi Clubul Sportiv Şcolar Zalău. „La început au fost doar două secţii: de baschet feminin şi atletism. Tot eu împreună cu domnul Bal, am format şi primele clase cu program special de educaţie fizică şi sport”.

Primul teren de baschet din Sălaj, asfaltat cu ajutorul prim-secretarului

După ce a devenit profesor de sport la Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” din Zalău, Ezechil Romitan a cerut sprijinul prim-secretarului de la acea vreme, Laurean Tulai, pentru asfaltarea terenului de baschet din curtea şcolii. „Era şi înainte un teren delimitat pentru baschet, dar era mai mult pământ decât nisip şi ne desfăşuram foarte greu activitatea. Am solicitat sprijin din partea prim-secretarului, Laurean Tulai, şi am reuşit să asfaltăm terenul. Panourile, care există şi acum, le-am făcut cu băieţii care lucrau la Uniunea Judeţeană a Cooperativelor Meşteşugăreşti. Ni s-a pus la dispoziţie şi un microbuz, cu inscripţiile echipei – Voinţa Zalău”, a mai declarat profesorul Romitan.

Campioana Albaniei a evoluat în curtea Şcolii Gimnaziale „Simion Bărnuţiu”

Chiar dacă erau nişte amatori, baschetbaliştii de la Voinţa Zalău au reuşit să promoveze în Divizia B, iar după doi ani s-a format o adevărată echipă competitivă, cu foşti jucători de Divizia A, întorşi acasă pentru a „pune umărul” la supravieţuirea echipei. „S-au întors acasă mai mulţi zălăuani, care evoluaseră în Divizia A, printre care Debrecin Arpad şi Bartha Tiberiu. Au fost jucători şi din alte părţi, componenţi ai loturilor naţionale de tineret şi se formase o echipă destul de valoroasă”.
Vârful de formă al echipei Voinţa Zalău a fost atins în 1974, când, pe terenul de baschet din curtea Şcolii Gimnaziale „Simion Bărnuţiu”, a evoluat campioana Albaniei, Spartak Tirana. „Fostul meu profesor de specialitate era, la acea vreme, antrenor secund la lotul naţional, iar cu ajutorul său am reuşit să aducem la Zalău nume importante din baschetul românesc, chiar şi internaţional. Am reuşit să aducem la Zalău campioana Albaniei, Spartak Tirana, dar am susţinut şi două partide demonstrative cu lotul naţional şi cu echipa Universităţii Cluj, care era în Divizia A”.

Echipe de volei şi handbal feminin, în detrimentul celei de baschet masculin

Sezonul competiţional 1976 – 1977 a fost ultimul pentru echipa de baschet, Voinţa Zalău. Profesorul Romitan susţine că interesul pentru susţinerea formaţiei de baschet nu a mai fost atât de mare după înfiinţarea echipelor de volei şi handbal feminin, astfel că Voinţa Zalău s-a desfiinţat. „Au fost vremuri foarte frumoase. Ne luptam cu echipe puternice, cu tradiţie în baschet, unele retrogradate din Divizia A, cum au fost: Medicina Târgu Mureş, Steagul Roşu Braşov, Ştiinţa Petroşani şi Ştiinţa Craiova. După ce s-au înfiinţat echipele de volei şi handbal feminin, echipa de baschet a trecut pe locul doi. Selecţia era tot mai scăzută, iar la un moment dat echipa s-a desfiinţat. Eu am devenit apoi, dar pentru o perioadă scurtă de timp, arbitru de baschet. Am renunţat după câţiva ani, din cauză că erau puţine mijoace de transport şi ajungeam greu la meciuri”.

 

 

 

 

 

One Thought to “Baschetul revine sub Meseş, după aproape patru decenii”

  1. Anonim

    Felicitari Mihai, tie si intregii echipe! Cunosc debutul vostru inca de cand jucai la Scoala Corneliu Coposu si seriozitatea , implicarea, harnicia voastra stiam ca va vor aduce doar victorii! Pacat ca nu a mai fost loc pentru voi la aceasta scoala!
    Mult succes in continuare si multe victorii!

Leave a Comment