Au învins, dar n-au convins

HC Zalău – „U” Neptun Constanţa 25 – 23 (13 – 12)

HC Zalău a înregistrat sâmbătă primul succes din aceest sezon, pe teren, având în vedere că victoria din prima etapă, în faţa Craiovei, a fost obţinută la „masa verde”, după ce formaţia olteană a folosit două jucătoare ce nu aveau drept de joc. Echipa managerului Gheorghe Tadici a dispus cu scorul de 25 – 23 de ultima clasată, Universitatea Neptun Constanţa, la capătul unui meci în care jocul handbalistelor zălăuane nu a fost deloc pe placul antrenorului.
Scorul a fost deschis de formaţia oaspee, încă din primul minut, dar Zalăul a restabilit egalitatea, prin Claudia Constantinescu şi a trecut în avantaj prin reuşita Roxanei Varga. Formaţia zălăuană nu s-a putut desprinde la mai mult de două goluri, iar oaspetele au restabilit rapid egalitate, pe fondul unui joc modest al Zalăului, pe faza de apărare. Loredana Pera şi Claudia Constantinescu au ratat şi două aruncări de la şapte metri, care le-au dat şi mai mult curaj constănţencelor, astfel că Zalăul a intrat doar cu avantaj minim la vestiare, 13 – 12.
Începutul reprizei secunde a fost ceva mai bun pentru echipa lui Tadici, HC Zalău conducând cu 16 – 13 în minutul 35. O astfel de diferenţă s-a mai înregistrat de două ori până la final, în minutele 43 (20 – 17) şi 45 (21 – 18).
Pe finalul partidei, Constanţa a revenit în joc, profitând de ratările Zalăului şi a preluat conducerea în minutul 54, 22 – 23. Gheorghe Tadici a solicitat imediat timp de odihnă, iar formaţia zălăuană s-a trezit la realitate, reuşind să se impună cu 25 – 23.
HC Zalău: Ana Maria Inculeţ, Mihaela Mureşan, Adina Mureşan – Loredana Pera (2), Florina Ciobanu, Andrada Pop, Florina Ţurcaş (2), Andrada Trif (2), Maria Bardac (3), Crina Pintea (4), Roxana Varga (5), Georgiana Ciuciulete (2), Valeria Beşe, Claudia Constantinescu (5), Ana Maria Şomoi. Manager: Gheorghe Tadici
„U” Neptun Constanţa: Mihaela Petrescu – Sheiko Alla (7), Ana Maria Lazăr, Oana Ionescu, Andreea Vasiliu, Bianca Tiron (7), Paula Toma (1), Andreea Enescu (6), Adina Zlagov (2), Andreea Mărginean. Antrenor: Ion Crăciun

Alte articole

2 Thoughts to “Au învins, dar n-au convins”

  1. labar sau pe centura zalauului -libera

    Pune saua pe ele Tadici ca sunt indolente pana la nesimtire , toate se plimba pe teren iar in aparare sunt pasta toate incepand cu „Muntii”Bese-Pintea si terminand cu extremele foarte slabe si in atac si in aparare iar in poarta tii niste NALUCI pur si simplu. Nu trag de ele si sunt fara sange in instalatie.. Daca nu vor trimite-le la produs….

  2. Erau odata rele

    Pana la urma sunt 3 puncte, la fel ca si cu orice echipa. dar ele trebuie sa se trezeasca si sa joace la valorea lor . Nu mai sunt rele nici in aparare cum erau odata . Pacat de ele si de Tadici care se omoara singur pe margine !

Leave a Comment