Zeci de milioane de lei pentru suprafeţele agricole din Sălaj

Zeci de milioane de lei pentru suprafeţele agricole din Sălaj

Deţinătorii de terenuri din Sălaj au beneficiat, pentru anul precedent, de zeci de milioane de lei ca subvenţii şi plăţi pentru suprafeţele agricole. Din informaţiile furnizate de directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Sălaj, Virgil Ţurcaş, pentru campania anului 2010, la nivelul judeţului Sălaj, s-a înregistrat un număr de 24.101 cereri de sprijin ca ajutor financiar pe suprafaţă. Până în prezent, din această cifră au fost onorate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi de la Bugetul de Stat 23.574 solicitări, în valoare de 41,769 milioane de lei.

În prezent se autorizează la plată fermierii cu solicitări de sprijin pentru Zona Montană Defavorizată şi pentru Măsuri de Agromediu, urmând ca în intervalul imediat următor să se efectueze plăţile. Comunele care sunt incluse în zona defavorizată montană sunt Zalha şi Cristolţ. Pentru anul 2009, la nivel de judeţ, plăţile din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală s-au ridicat la valoarea de 16,329 milioane de lei, iar pentru anul 2010, din cele estimate de Virgil Ţurcaş, suma cuvenită fermierilor pentru plăţile pe măsurile delegate prin axa 2 va fi mai mare decât în anul precedent.

Bani în cont pentru fermieri

Nu doar pentru deţinătorii de suprafeţe agricole s-au alocat fonduri europene sau de la stat. Potrivit sursei citate, prin APIA Sălaj, s-au efectuat plăţile în conturile beneficiarilor pentru ajutoarele acordate producătorilor de lapte din zonele defavorizate şi pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, finanţate din FEGA. Suma totală plătită producătorilor de lapte din zonele defavorizate, în judeţul Sălaj, crescătorilor de vaci de lapte din comunele Cristolţ şi Zalha, a fost de 223.014,33 lei pentru un număr de 524 capete vaci de lapte, respectiv pentru 165 de fermieri.

Pe de altă parte, suma totală plătită beneficiarilor ca ajutor specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, în cele două tranşe, a fost de 307.137,77 lei. Din această valoare, 189.430,28 lei s-au repartizat pentru 15 exploataţii din producţia vegetală şi 117.707,49 lei pentru 17 exploataţii din domeniul creşterii animalelor. În campania de primire a cererilor de acordare a plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic pentru speciile ovine şi caprine la nivelul judeţului Sălaj au fost depuse 925 cereri pentru un efectiv de 184.133 capete, din care 833 cereri pentru 177.866 ovine, respectiv, 92 cereri pentru 6.267 caprine.

Virgil Ţurcaş a mai menţionat că fermierii care au obţinut Acordul prealabil pentru motorină, utilizată în agricultură, în această lună, pot depune cererile de plată aferente celui de-al doilea trimestru al acestui an. Şi reprezentanţii formelor asociative din domeniul apicol pot depune cererile de plată pentru beneficiarii Programului Naţional Apicol până în data de 1 august 2011.

Leave a Comment