Viteza, principala abatere pe drumurile din Sălaj

Aproape 20 de conducători auto au fost amendați în doar câteva ore de polițiștii sălăjeni și clujeni, care au acționat pentru depistarea vitezomanilor.

Vineri, 21 aprilie, în intervalul orar 10 – 13, pe sectorul de drum național 1 F, care tranzitează județul Sălaj, între localitățile Sâncraiu Almaşului şi Zalău,  polițiștii Serviciului Rutier Sălaj au acționat în paralel cu polițiștii Serviciului Rutier Cluj, cu radare dispuse în cascadă. Din cele 18 sancțiuni, cu amenzi în valoare de aproape 11.000 de lei aplicate în cele trei ore de acțiune în oglindă,  cele mai multe, respectiv 15 sancțiuni, au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, două pentru depășiri neregulamentare, iar una pentru altă abatere săvârșită în trafic. De asemenea, în cadrul acțiunii, polițiștii sălăjeni au reţinut șapte permise de conducere, dintre care cinci pentru depăşirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h şi două pentru depăşiri neregulamentare. În România, viteza maximă admisă în localități este de 50 sau 70 km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi.

One Thought to “Viteza, principala abatere pe drumurile din Sălaj”

  1. […] Aproape 20 de conducători auto au fost amendați în doar câteva ore de polițiștii sălăjeni și clujeni, care au acționat pentru depistarea vitezomanilor. Vineri, 21 aprilie, în intervalul orar 10 – 13, pe sectorul de drum național 1 F, care tranzitează județul Sălaj, între localitățile Sâncraiu Almaşului şi Zalău,  polițiștii Serviciului Rutier Sălaj au acționat în paralel cu polițiștii Serviciului Rutier Cluj, cu radare dispuse în cascadă. Din cele 18 sancțiuni, cu amenzi în valoare de aproape 11.000 de lei aplicate în cele trei ore de acțiune în oglindă,  cele… Citeste mai mult […]

Leave a Comment