Ungaria se află pe primul loc la cazurile de fraudă transfrontalieră cu TVA

Parchetul European a elaborat primul său raport anual, care este de fapt doar un raport semestrial, deoarece instituţia a început să funcţioneze în iunie anul trecut. Dintre ţările membre ale Uniunii Europene 22 de ţări s-au alăturat Parchetului European, relatează Hotnews.

Acest organism independent al Uniunii Europene investighează cazurile în care valoarea prejudiciului este între 10.000-100.000 de euro, respectiv cazurile de fraudă, acte de corupţie, spălare de bani sau cazurile de fraudă transfrontalieră în domeniul TVA care afectează bugetul UE, a scris portalul hvg.hu, citat de cotidianul ungar „Nepszava”.

Procurorul şef Laura Codruţa Kövesi a prezentat experienţele acumulate până acum în faţa a două comisii de specialitate ale Parchetului European.

Potrivit sintezei: au fost înregistrate peste 2.800 de denunţuri în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni, au fost demarate 515 anchete dintre care în 30 de cazuri a fost vorba despre infracţiuni transfrontaliere, valoarea infracţiunii fiind de 5,5 miliarde de euro, citează Rador.

De asemenea, au fost sechestrate bunuri în valoare de 145 de milioane de euro. Kövesi a menţionat că această sumă este de trei ori mai mare decât bugetul anual al Parchetului European.

Procurorul şef s-a referit şi la faptul că mai mult de jumătate din cazuri sunt fraude transfrontaliere în domeniul TVA, care sunt cazuri complexe şi implică uneori peste 50 de suspecţi şi 4-5 state membre.

Până în prezent au fost închise definitiv 61 de dosare, a subliniat Laura Codruţa Kövesi, care a adăugat: Se poate observa că activitatea Parchetului European este mult mai eficientă datorită faptului că pot coopera direct cu autorităţile diferitelor state membre.

Aşa cum a menţionat şi portalul hvg.hu, referitor la implicarea Ungariei, raportul conţine date destul de revelatoare. Dintre cazurile transfrontaliere 17 privesc Ungaria, cel mai mare număr (23) al cazurilor fiind deţinut de Polonia, în timp ce celelalte trei ţări apar cu un total de opt cazuri.

În ceea ce priveşte denunţurile provenite de la persoane sau organizaţii, Ungaria ocupă primul loc dintre ţările care nu participă la activitatea Parchetului European, cu 28 de denunţuri.

De menţionat că în total cinci state membre ale UE nu s-au alăturat Parchetului European: Ungaria, Polonia, Suedia, Irlanda şi Danemarca.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

3 Thoughts to “Ungaria se află pe primul loc la cazurile de fraudă transfrontalieră cu TVA”

  1. […] Parchetul European a elaborat primul său raport anual, care este de fapt doar un raport semestrial, deoarece instituţia a început să funcţioneze în iunie anul trecut. Dintre ţările membre ale Uniunii Europene 22 de ţări s-au alăturat Parchetului European, relatează Hotnews. Acest organism independent al Uniunii Europene investighează cazurile în care valoarea prejudiciului este între 10.000-100.000 de euro, respectiv cazurile de fraudă, acte de corupţie, spălare de bani sau cazurile de fraudă transfrontalieră în domeniul TVA care afectează bugetul UE, a scris portalul hvg.hu, citat de cotidianul ungar „Nepszava”. Procurorul… Citeste mai mult […]

  2. […] Parchetul European a elaborat primul său raport anual, care este de fapt doar un raport semestrial, deoarece instituţia a început să funcţioneze în iunie anul trecut. Dintre ţările membre ale Uniunii Europene 22 de ţări s-au alăturat Parchetului European, relatează Hotnews. Acest organism independent al Uniunii Europene investighează cazurile în care valoarea prejudiciului este între 10.000-100.000 de euro, respectiv cazurile de fraudă, acte de corupţie, spălare de bani sau cazurile de fraudă transfrontalieră în domeniul TVA care afectează bugetul UE, a scris portalul hvg.hu,  » Mai multe detalii […]

  3. Anonim

    Codruța primește ordine de la noii șefi, acum nu mai are probleme cu psd, vinovatul de serviciu e Ungaria. Știm noi de ce !

Dă-i un răspuns lui Ungaria se află pe primul loc la cazurile de fraudă transfrontalieră cu TVA - Ziare Online 24 - Stiri Online - Stiri locale Romania Anulează răspunsul