Tot mai mulţi şomeri, majoritatea cu studii gimnaziale

Numărul şomerilor sălăjeni a crescut. Cel puţin asta indică statisticile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) privind piaţa muncii din judeţ care arată că la finalul lunii iulie rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului a fost de 4,73 la sută, mai mare cu 0,11 la sută faţă de luna precedentă. Potrivit instituţiei precizate, numărul total al şomerilor aflaţi în evidenţa AJOFM Sălaj a fost de 5.107 de persoane. Din totalul şomerilor înregistraţi, 1.244 de persoane sunt şomeri indemnizaţi şi 3.863 sunt şomeri neindemnizaţi. În comparaţie cu luna anterioară, numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 93 de persoane, iar a şomerilor neindemnizaţi cu 21 de persoane. Ponderea şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor este de 75,6 la sută, a şomerilor indemnizaţi este de 24,4 la sută, iar ponderea femeilor în numărul total de şomeri este de 40,1 la sută.
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional constituie ponderea cea mai mare a persoanelor care se adresează instituţiei în vederea găsirii şi ocupării unui loc de muncă, aceasta fiind de 79,3 la sută. Astfel, şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal reprezintă 17,3 la sută, iar cei cu studii universitare – 3,4 la sută. Din punct de vedere al structurii şomerilor pe grupe de vârstă, un număr de1.400 de şomeri au vârsta cuprinsă între 40-50 de ani, 1.292 de persoane au peste 50 de ani, din categoria de vârsta cuprinsă între 30-40 de ani fac parte un număr de 1.160 de şomeri, din categoria tinerilor sub 25 de ani fac parte un număr de 851 de şomeri, iar alţi 404 au vârsta cuprinsă între 25 şi 30 de ani.
Tot la finalul lunii trecute, erau înregistraţi în baza de date a AJOFM Sălaj un număr de 268 de absolvenţi ai promoţiei acestui an. Dintre aceştia 247 sunt absolvenţi de studii medii, 17 de absolvenţi de studii superioare şi patru absolvenţi de şcoală generală. În funcţie de mediul de provenienţă 3.956 de şomeri au domiciliul în mediul rural şi 1.151 sunt cu domiciliul în mediul urban. În profil teritorial situaţia şomerilor este următoarea: Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ALOFM) Zalău – 2.032 de persoane, ALOFM Jibou –1.789 de persoane şi punct de lucru Şimleu Silvaniei – 1.286 de persoane.

Leave a Comment