Tinerii din Sălaj pot urma un curs gratuit de „expert accesare fonduri europene”

Tinerii cu vârsta de până în 35 de ani din judeţul Sălaj pot să devină experţi în accesarea de fonduri europene. Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) demarează în această perioadă, la nivel naţional, un curs gratuit pentru sprijinirea tinerilor  – „Curs de expert accesare fonduri europene”. Potrivit unor informaţii furnizate de Mariana Stănean, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJTS) Sălaj, de la ministerul precizat, în judeţul s-a repartizat un număr zece locuri – 420 la nivel naţional. Cursul se va desfăşura în perioada 2-7 noiembrie la Bucureşti, iar tinerii din Sălaj care vor să se înscrie pentru participare trebuie să se adreseze la sediul DJTS Sălaj, situat în Piaţa Iuliu Maniu, numărul 12, până în data de 15 octombrie. Cursul este acreditat de Autoritatea Naţională pentru Calificări şi sunt eligibile persoanele care au până în 35 de ani, absolvenţi de studii superioare cu diplomă de licenţă sau echivalent. Participanţii vor trebui să suporte doar cheltuielile de transport, restul cheltuielilor pentru formare, cazare şi masă vor fi suportate de MTS.

2 Thoughts to “Tinerii din Sălaj pot urma un curs gratuit de „expert accesare fonduri europene””

  1. Lili

    Locuri de munca extrem de serioase! Contract legal si oferit imediat! Dovada platii este acum disponibila! Primele castiguri au fost deja trimise! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU e MLM si NU e joc piramidal! Lucrati comod cate 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 de dolari lunar! Va transmitem detalii, dupa ce trimiteti textul „Info” la adresa de email: atitudinea.16@gmail.com

  2. Georgi

    Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cei care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul „Info” la adresa de email: coman_georgi@yahoo.com

Leave a Comment