Şomerii, ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă de antrenori personali

Graţie unui proiect finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, reprezentanţii a 27 de Agenţii Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) din mai multe judeţe din ţară au participat în cursul acestei luni, la Zalău, la o sesiune de instruire pentru a fi „antrenori personali” ai şomerilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă.
După cum a explicat Romeo Sârca, managerul proiectului „SPO-performanţă şi calitate în servicii” – domeniul major de intervenţie 4.1 „Întărirea capacităţii SPO pentru furnizarea serviciilor de ocupare”, proiectul a fost implementat de AJOFM Sălaj, având ca parteneri AJOFM Alba, Fundaţia pentru Dezvoltare Socială şi Economică Zalău, societatea comercială Vecom şi Fondazione Castellini din Italia şi vizează şi organizarea de seminarii de instruire pentru personalul celorlalte AJOFM-uri din ţară, în afară de cele două, Sălaj şi Alba implicate direct în proiect.
Astfel, la Zalău, în cursul lunii octombrie, un număr de 42 de reprezentanţi din partea a 27 de AJOFM-uri din ţară au participat, în două serii, la sesiunea de instruire, workshop, organizată în cadrul proiectului. Potrivit lui Sârca, „sesiunea de instruire a presupus: prezentarea obiectivelor şi activităţilor proiectului, discuţii non-formale pe tematica instruirii, prezentarea proiectului <<SPO – Performanţă şi Calitate în servicii>>, a realizărilor şi beneficiilor aduse de proiect, o sesiune de instruire a grupului ţintă de către lectorii partenerului Vecom şi munca cu beneficiarii AJOFM în sistem de antrenori personali, dar şi metodologia de lucru, prezentarea sistemului de lucru în regim de <<dotă unică de muncă>> utilizat de către partenerul italian, precum şi formarea profesională. Workshop-ul a conţinut şi un schimb de opinii, propuneri, puncte de vedere şi aşteptări ale specialiştilor SPO”, a precizat managerul de proiect .
Conform proiectului, în urma sesiunii de instruire, „antrenorul personal” aduce un plus în activitatea de consiliere şi asistenţă, prin faptul că beneficiarii au sentimentul că sunt valorizaţi, că primesc un sprijin din partea unor persoane avizate, apreciază că au posibilitatea de a discuta cu cineva despre problemele lor şi dificultăţile ce le întâmpină în demersul lor de a se reinsera pe piaţa muncii. Majoritatea beneficiarilor au reuşit să-şi formeze o atitudine de căutare activă a unui loc de muncă prin căutare anunţuri în diverse medii, prin informare utilizând reţeaua socială, internetul şi alte mijloace.
Managerului proiectului „SPO – performanţă şi calitate în servicii”, Romeo Sârca, a precizat că obiectivele urmărite de acest proiect sunt: îmbunătăţirea tipurilor de servicii furnizate clienţilor SPO prin elaborarea unor strategii regionale pentru SPO, pe bază de studii privind situaţia actuală de pe piaţa muncii, şi prin implementarea unui sistem electronic de ordonare şi dirijare a beneficiarilor în scopul de reducere a timpului de aşteptare şi aglomeraţiei de la ghişeele SPO; diversificarea serviciilor furnizate clienţilor SPO şi îmbunătăţirea capacităţii SPO de anticipare a schimbărilor de pe piaţa muncii prin dezvoltarea unui portal web cu informaţii despre piata muncii www.spotransilvania.ro; dezvoltarea de noi servicii de asistenţă, respectiv iniţierea unor „antrenori personali” care vor consilia şomerii şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi realizarea transferului de expertiză prin schimburi de experienţă a personalului SPO şi participarea la workshopuri.

Alte articole

4 Thoughts to “Şomerii, ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă de antrenori personali”

  1. Anonim

    Mai lasa-ne Sarca ca n-avem chef de prostiile tale!

  2. Anonim

    Anunț aici fițuica „Graiul Sălajului” (pentru că nu au fereastră de contact) că:
    1. Nu-i mai citesc. Pentru că de câteva zile mi-au blocat orice comentariu, scris în limbaj corect și la subiect, indiferent care na fost subiectul.
    2. Conform dreptului la liberă opinie, voi spune public oricui să nu-i mai citească, arătând calitatea slabă a fițuicii respective. Fiind profesor la sute de elevi și având zeci de amici, voi avea ceva efect!

  3. anonimus

    Felicitari Romeo, e o dovada ca experienta altora poate fi utila si in Romanica noastra !Succes !

  4. Anonim

    se plateste in plus daca iti apare si poza? :):):)

Leave a Comment