Situaţiile de urgenţă din Sălaj, în atenţia Prefecturii

Prefectul județului, Ionel Ciunt, a participat luni, 22 februarie, la şedinţa ordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Potrivit unui comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului, în acest context, reprezentantul Guvernului în teritoriu a solicitat reprezentanțiilor instituțiilor implicate să formuleze propuneri pentru îmbunătățirea „Planului de activitate al comitetului județean pentru situații de urgență”, aferent anului 2016, în vederea aprobării acestuia în ședința următoare. „Referitor la necesitatea executării unor lucrări de decolmatare, în vederea menținerii secțiunii optime de tranzitare a apei în albia văii Zalăului pentru  a se evita producerea de inundații în zona podului de fier din localitatea Sărmășag, prefectul județului a dispus crearea unei comisii în vederea stabilirii regimului juridic al terenului în cauză. Cu privire la crearea condițiilor necesare funcționării unui punct de lucru SMURD în comuna Sărmășag, se va înainta o solicitare organelor centrale pentru repartizarea unei ambulanțe SMURD, care să deservească zona. Tot în acest cadru,  s-a discutat despre  problematica existentă  la nivelul Spitalului Județean de Urgență Zalău și a Serviciului de Ambulanță Sălaj cu privire la accesul  mijloacelor auto în incinta celor două unități. Referitor la acest aspect, s-a stabilit ca Primăria Zalău să efectueze o evaluare și să întreprindă măsurile care se impun”, se arată în informarea remisă de Instituţia Prefectului.

Alte articole

One Thought to “Situaţiile de urgenţă din Sălaj, în atenţia Prefecturii”

  1. SU

    cum sa sapi(decolmatezi ce ?) unde valea se adanceste in mod natural si produce eroziunea malurilor !!!

Leave a Comment