Semnal de alarmă: Internetul, locul „de joacă” al prădătorilor

Infracţionalitatea cibernetică este la cote alarmante. Pe lângă infractorii economici, există şi alt tip de „prădători”, mult mai periculoşi pentru integritatea fizică şi psihică a posibilelor victime. Copiii cu vârste sub 10 ani sunt vizaţi în măsură tot mai mare de pedofili pe internet, indică un raport realizat de un grup de monitorizare a conţinuturilor online. Internet Watch Foundation (IWF) a înregistrat în 2023 un total de 392.660 de sesizări privind posibile imagini cu abuz postate pe diferite website-uri, dintre care s-a constatat că 275.655 conţineau astfel de materiale. Dintre acestea din urmă, în 107.615 (39%) din cazuri a fost vorba de imagini cu copii sub 10 ani, comparativ cu 64.753 de pagini cu asemenea materiale din totalul de 255.580 înregistrate în 2022, o creştere de 25%. Fiecare dintre aceste pagini de internet poate conţine sute sau mii de imagini cu abuz. Un total de 254.070 (92%) dintre paginile reclamate în 2023 conţin aşa-zise imagini autogenerate, în care copiii au fost păcăliţi sau forţaţi să-şi facă poze sau să se filmeze în ipostaze obscene. Circa o cincime din aceste materiale autogenerate sunt din cea mai gravă categorie, a menţionat IWF. „Un număr şocant de imagini obţinute prin înşelătorie sau în mod forţat de la copii de şcoală primară ajung pe cele mai extreme site-uri specializate pe pedofilie. (…) Ce începe în dormitorul unui copil, via o cameră web, este distribuit, comercializat şi fructificat de prădători sexuali feroce”, a deplâns directoarea executivă a IWF, Susie Hargreaves. Aceasta le-a reproşat totodată giganţilor tehnologiei ca Meta şi Apple că nu au luat măsuri eficiente pentru a opri acest fenomen.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

One Thought to “Semnal de alarmă: Internetul, locul „de joacă” al prădătorilor”

  1. […] Infracţionalitatea cibernetică este la cote alarmante. Pe lângă infractorii economici, există şi alt tip de „prădători”, mult mai periculoşi pentru integritatea fizică şi psihică a posibilelor victime. Copiii cu vârste sub 10 ani sunt vizaţi în măsură tot mai mare de pedofili pe internet, indică un raport realizat de un grup de monitorizare a conţinuturilor online. Internet Watch Foundation (IWF) a înregistrat în 2023 un total de 392.660 de sesizări privind posibile imagini cu abuz postate pe diferite website-uri, dintre care s-a constatat că 275.655 conţineau astfel de materiale. Dintre… Citeste mai mult […]

Leave a Comment