Zilele trecute, sălăjeanca Diana Borcea – creatoare de modă și designer vestimentar, a trăit un moment cu adevărat special. A fost distinsă cu premiul pentru originalitate la Festivalul de Modă „Culorile Toamnei” din Pitești. „Mă simt recunoscătoare pentru această apreciere și pentru toate emoțiile frumoase trăite azi”, a declarat Diana. Recent, Diana și-a prezentat incredibila sa poveste de viață. „Mă numesc Diana-Cătălina Borcea, sunt căsătorită și am două minuni care îmi luminează viața! Astăzi am ocazia să fiu părintele pe care eu nu l-am avut niciodată. Am crescut fără să cunosc dragostea adevărată a unui părinte. De la doar 3 ani până la 22, am fost în grija statului. Spre deosebire de mulți alți copii, am avut totuși norocul să cresc într-o familie care, atât cât a putut, mi-a oferit sprijin și stabilitate. Însă, într-o zi, au decis că viitorul meu trebuie să fie ales de ei, nu de mine. Atunci am fost nevoită să rup legătura. Din acea experiență dureroasă am învățat ce înseamnă libertatea, curajul și, mai ales, ce fel de părinte vreau să fiu: unul care oferă iubire necondiționată, sprijin și încredere”, aceasta este o parte din povestea sălăjencei Diana Borcea, un capitol incredibil, o pagină prezentată de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție din România.
Sălăjeanca Diana Borcea, premiată la Festivalul de Modă din Pitești
Felicitari ,Diana
FELICITARI,DIANA! Cele doua fiinte ,care-ti lumineaza si infrumuseteaza viata,sa creasca mari si sanatoase!Imi amintesc de tine,cunosc familia unde ai crescut…Ma bucur ca ai reusit si iti doresc numai zile senine si fericite.