România se aliniază legislaţiei europene în privinţa calităţii apei potabile, astfel că producătorii şi distribuitorii de apă potabilă trebuie să deţină autorizaţii sanitare. În Sălaj, doar cele patru oraşe şi aproximativ 20 de comune deţin aceste documente, restul trebuind să le obţină de la Direcţia de Sănătate Publică.
Fie că este vorba de societăţi comerciale sau de administraţii locale, producătorii şi distribuitorii de apă potabilă trebuie să deţină autorizaţii sanitare, iar în cazul celor care deţin sisteme centralizate de apă potabilă neconforme este nevoie de obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare cu derogare.
În conformitate cu Directiva CE 98/93 privind calitatea apei potabile, monitorizarea de audit asigurată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a calităţii apei se raportează pentru zonele care asigură aprovizionarea cu apă a cel puţin 5.000 de persoane sau un volum de 50 de metri cubi de apă/zi. „În judeţul Sălaj au fost identificate şapte zone de distribuţie de apă – patru în Zalău, una în Şimleu Silvaniei, una în Jibou şi una în Cehu Silvaniei, ele aprovizionând populaţia din cele patru oraşe şi localităţile situate pe traseul conductei de aducţiune Vârşolţ – Zalău. Pentru aceste zone, în paralel cu monitorizarea de audit, conform Legii 458/2002 monitorizarea de control a calităţii apei potabile furnizate populaţiei este asigurată de Compania de Apă Someş SA. Rezultatele determinărilor de laborator s-au încris în parametrii normali 99,85 la sută”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Sălaj, Mihai Cheşeli.
Situaţia este în regulă şi în ceea ce priveşte zece comune care au sisteme de distribuţie locală şi care, potrivit purtătorului de cuvânt, sunt autorizate de către DSP, instituţia sălăjeană efectuând monitorizarea de audit/control al calităţii apei potabile.
Analize – în limita banilor disponibili
Pentru restul judeţului, lucrurile nu sunt deloc roz. Cu toate că în opt comune sistemele de alimentare cu apă au fost preluate de către Compania de Apă Someş, care realizează şi monitorizarea de control al calităţii apei potabile, ele nu sunt autorizate din punct de vedere sanitar. În acest moment, sunt în diferite etape de lucru multiple proiecte care fie au surse de finanţare comune atât pentru partea de aprovizionare, cât şi pentru cea de canalizare, fie finanţare diferită pe cele două componente, a adăugat Mihai Cheşeli.
În restul comunelor, care sunt mai mult de 35, autorizaţiile sanitare privind apa potabilă lipsesc, iar singurele analize referitoare la apa pe care o consumă populaţia sunt efectuate de DSP, însă în limita fondurilor disponibile. „În aceste comune, Direcţia de Sănătate Publică a încercat, în măsura posibilităţilor financiare, să determine periodic calitatea apei din fântânile publice sau cele situate în incinta unităţilor de învăţământ. Majoritatea probelor s-au încadrat în parametri de potabilitate stipulaţi în legislaţie, iar acolo unde au fost probleme microbiologice, ele au fost cauzate de întreţinerea şi igienizarea necorespunzătoare a respectivelor surse de apă. Pentru fiecare situaţie în parte s-a instruit personalul responsabil cu întreţinerea acestora, cu privire la metodele de dezinfecţie, distribuindu-se şi materiale dezinfectante în acest sens”, a spus Mihai Cheşeli. Potrivit acestuia, problemele care nu pot fi controlate ţin de sursele individuale şi de minireţelele locale care aprovizionează un număr redus de persoane.
Pentru punerea în conformitate cu normele europene în domeniu, toate primăriile care au sisteme de aprovizionare cu apă trebuie să întocmească documentaţiile pentru obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, monitorizarea apei potabile fiind o obligaţie a tuturor producătorilor şi distribuitorilor de apă.