România atenţionează Budapesta că discursul preşedintelui Ungariei despre Crimeea este „extrem de nepotrivit”

MAE a transmis ambasadorului Ungariei la Bucureşti că România a considerat extrem de nepotrivit mesajul din discursul preşedintelui Ungariei, prin care a fost comparată ocuparea ilegală de către Rusia a Crimeii cu Tratatul de la Trianon, încheiat în urma Primului Război Mondial între Antanta şi Ungaria, potrivit Digi24.

Conform unor surse guvernamentale, partea română a făcut deja prin MAE,  un demers ferm pe canal diplomatic direct, transmiţând ambasadorului ungar la Bucureşti faptul că partea română a considerat extrem de nepotrivit mesajul din discursul preşedintelui Ungariei la Summitul privind lansarea platformei internaţionale pentru Crimeea, de la Kiev, de luni, prin care compara ocuparea ilegală a Crimeii cu efectele Tratatului de la Trianon.

Partea română a preferat canalul bilateral având în vedere că discursul a fost rostit în contextul multilateral al summit-ului găzduit de Ucraina, era direcţionat practic faţă de statul gazdă şi ar fi fost nepotrivit conform cutumelor aplicabile în astfel de context să reacţioneze în acel cadru al summitului, în condiţiile în care în summit partea ucraineană nu a reacţionat după discurs.

În acelaşi timp, având în vedere caracterul provocator al mesajului din discurs, partea română a preferat să nu dea amploare reacţiei sale pentru a nu amplifica efectele scontate de partea ungară.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

2 Thoughts to “România atenţionează Budapesta că discursul preşedintelui Ungariei despre Crimeea este „extrem de nepotrivit””

  1. Anonim

    Paradoxal, ungurul are dreptate. Crimeea este un străvechi pământ rusesc pe care ucrainianul Hrușciov l-a trecut la Ucraina în 1954 că, nu însemna mare lucru în cadrul Urss. La fel, Transilvania este un străvechi pământ românesc. Deci, „răpirea” celor două teritorii este cumva similară !

  2. Iov

    Asta după ce ca-Catzu nostru a luato in barbă și a tăcut ca prostu

Leave a Comment