Record de amenzi în 48 de ore: peste 90.000 de lei

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, împreună cu jandarmi şi polițiști locali, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile legale  privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei. Astfel, zilele trecute au fost desfăşurate în sistem integrat noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, piețe, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii coronavirusului. Au fost verificate, în decursul a două zile, 335 societăți comerciale, precum şi peste 300 de autobuze și microbuze, dintre care 230 de mijloace de transport în comun. De asemenea, au fost legitimate 1.700 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 230 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, trei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, o sancţiune pentru nerespectarea distanţării fizice şi o sancţiune a fost aplicată unui operator economic pentru participarea la activităţi în spaţiul public/privat/închis. Valoarea totală a sancțiunilor este de 50.100 lei. Totodată, au fost desfășurate și 23 de acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost aplicate alte 173 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei.

Leave a Comment