Proaspetii absolventi de liceu sau facultate au un plus la angajare

Proaspetii absolventi de liceu sau facultate au un plus la angajare Pentru cresterea sanselor de angajare a absolventilor de studii medii sau superioare, aflati in cautarea unui loc de munca, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Salaj pune la dispozitia acestora, dar si angajatorilor, mai multe beneficii la incadrarea in munca. Dupa cum ne-a declarat Alexandru Pura, directorul coordonator adjunct al AJOFM Salaj, pentru aceste beneficii, absolventii de liceu sau ai scolilor de arte si meserii si cei de studii superioare trebuie sa se prezinte, in termen de cel mult 60 de zile de la absolvire, la sediul institutiei, sa-si depuna dosarul pentru luarea in evidenta ca persoane in cautarea unui loc de munca. Daca in acest termen nu-si gasesc un loc de munca, absolventii pot solicita ajutor de somaj, in cuantum de 50 la suta din salariul mediu pe economie (600 de lei), care se acorda pe o perioada de sase luni. Celor carora li s-a stabilit dreptul la indemnizatia de somaj si se angajeaza in perioada de acordare a acestui drept, beneficiaza, pe langa prima de incadrare in munca, si de o suma neimpozabila egala cu indemnizatia de somaj la care ar fi avut dreptul, pana la expirarea perioadei, daca nu s-ar fi angajat. Aceasta suma se acorda dupa un an de la data angajarii, ne-a explicat Alexandru Pura.

Si angajatorii au parte de beneficii la incadrarea in munca a absolventilor. Cei care angajeaza pe durata nedeterminata absolventi ai unor institutii de invatamant sunt scutiti, pe o perioada de 12 luni, de la plata contributiei datorate la bugetul asigurarilor pentru somaj, aferenta absolventilor incadrati. In plus, angajatorii primesc lunar, pe aceasta perioada, pentru fiecare absolvent, o suma egala cu valoarea indicatorului social de referinta pentru absolventii ciclului inferior al liceului sau ai scolilor de arte si meserii – 500 de lei, o suma egala cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinta pentru absolventii de invatamant secundar superior sau invatamant postliceal, si anume 600 de lei, sau o suma egala cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinta pentru absolventii de invatamant superior, respectiv 750 de lei. Angajatorii care incadreaza in munca pe durata nedeterminata absolventi din randul persoanelor cu handicap primesc lunar acelasi cuantum ca si cel mentionat mai sus, insa pe o durata de 18 luni. Una dintre conditiile impuse angajatorilor pentru a beneficia de aceste subventii este sa mentina locul de munca pe o perioada de cel putin trei ani, iar cei care mentin contractul de munca si dupa trei ani primesc anual un stimulent egal cu suma aferenta contributiilor sociale datorate de acestia. Anul trecut, au fost incadrati in munca, prin masuri similare de stimulare a pietei fortei de munca 343 de absolventi, dintre care 38 ai scolilor de arte si meserii, 199 absolventi de liceu si 106 de studii superioare, a afirmat Pura. Doar unitatile care inregistreaza datorii la plata contributiilor sociale sau care se afla in situatie de insolventa, executare silita, faliment sau dizolvare nu pot beneficia de astfel de subventii, acordate la incadrarea in munca a absolventilor.

Leave a Comment