Religie & putere

Daniel Săuca

M-am tot întrebat ce-i mână în luptă și pe politicienii locali care se afișează tot mai mult la manifestări religioase. Nu doar anunțul PSD de „lămurire” doctrinară (centru-stânga, „atașat valorilor democratice, naționale, religioase, tradiționale și culturale ale poporului român”) îmi indică (și) următoarele: destul de probabil, PSD, PNL și AUR se vor „bate” pentru electoratul tot mai numeros care, nu doar din frustrare & sărăcire, este tot mai atras de zone diverse ale naționalismului. Poate paradoxal, mulți români, declarativ sunt „europeni”, dar, în același timp, tot mai „anti-europeni”. Ciudat, miliardele de euro care au schimbat efectiv fața României au condus și la întoarcerea în timp, ideologică, a nu puțini români. Sunt de acord că AUR a primit multe voturi din sictir, revoltă față de clasa politică „mainstream”, dar nu e numai așa: naționalismul, extremismul chiar se lățesc în România și cred că nu e de bine. Și pentru că, la noi, acestea sunt „combinate” cu creștinismul (din păcate, istoria ne livrează multe exemple negative în acest sens; despre asta, poate cu altă ocazie, subiectul e enorm). Sunt curios, printre altele, dacă PSD și PNL vor mima doar mesajele creștine (ipocrizia e în fișa postului de politician) sau vor contribui, de mânuță cu AUR, la dezvoltarea unui tip de electorat ce ne va îndepărta, cu siguranță, de știutele idealuri europene. „Suveranismul” românesc se va alinia, și prin contagiune, la alte „suveranisme” de pe bătrânul continent, dar va avea o „aură” specifică, asupra căreia nu insist acum. Mai sunt curios încă de un lucru: dacă BOR și alte biserici chiar lucrează la dezvoltarea amintitului electorat sau, pur și simplu, „coabitează” cu politicienii, așa cum fac bisericile de mult timp. În fine, subiectul cred că e fain și deoarece la noi „războaiele hibride” (și ce-or mai fi) chiar au prins. Voi reveni asupra lui într-un episod viitor.

Leave a Comment