Parc de milioane la Sarmasag

Parc de milioane la Sarmasag

Unul dintre cele mai cochete spatii de joaca si de recreere din judet se realizeaza in prezent la Sarmasag. Parcul de joaca pentru copii, amplasat pe o suprafata de 3.300 de metri patrati, in Colonia Miniera, in imediata apropiere a Clubului Minier, a beneficiat de finantare de la bugetul de stat prin Fondul de Mediu. Proiectul, depus in anul 2009 de catre Primaria Sarmasag, a avut valoarea de 600.000 de lei. Contractul de finantare a fost semnat in luna mai a acestui an, iar lucrarile au demarat in perioada iulie-august. Din banii alocati s-au amenajat alei, s-au amplasat banci si 27 de stalpi cu felinare, s-a realizat o fantana arteziana si loc de joaca pentru copii, cu topogane, leagane si groapa de nisip.

Asa cum am aflat de la primarul de Sarmasag, Dombi Attila, investitia al carei termen de punere in functiune a fost prevazut pentru sfarsitul acestui an, este deja in curs de finalizare. Mai sunt de legat la reteaua de alimentare cu energie electrica stalpii de iluminat din parc si de racordat fantana arteziana la reteaua publica de apa. Autoritatile locale intentioneaza ca aici sa amenajeze si un teren sintetic de fotbal, cu fonduri de la bugetul local.

Nadajduiesc ca locuitorii din Sarmasag vor intelege ca ceea ce s-a facut aici nu s-a facut nici pentru primari, nici pentru consilierii locali, ci pentru comunitate si de aceea trebuie sa pastreze in stare buna mobilierul din parc, mai ales ca si suma cheltuita pentru amenajarea acestui spatiu a fost considerabila, a mentionat Dombi Attila.

In Colonia Miniera de la Sarmasag locuiesc peste 1.300 de persoane, din care, 120 sunt elevi la Scoala Gimnaziala nr.1 si 70 sunt prescolari, principalii beneficiari al noului spatiul de joaca din localitate.

Totodata, autoritatile locale fac demersuri, in aceasta perioada, pentru amenajarea zonei din vecinatatea noului sediu al primariei, unde vor fi create spatii verzi si 15 locuri de parcare, cu fonduri de la bugetul local.

Leave a Comment