Paradoxul din Zalău: parcări amenajate în intersecţii

Zălăuanii se confruntă cu un paradox. Deşi legislaţia în vigoare interzice staţionarea autovehiculelor la mai puţin de 25 de metri de orice intersecţie, deloc puţine sunt situaţiile în care în astfel de zone au fost amenajate parcări.
Problema a fost semnalată joi, 22 iunie, în cadrul Comitetului Consultativ de dialog civic, de către adjunctul Poliţiei Locale, Mircea Bara, care a răspuns, astfel, nemulţumirilor exprimate de către reprezentanţii Sindicatului Pensionarilor. Situaţii de acest gen se întâlnesc, spre exemplu, la intersecţiile străzilor Andrei Mureşanu şi Simion Bărnuţiu, unde reprezentanţii municipalităţii au marcat locuri de parcare şi unde vizibilitatea este obturată.
„Dacă ne referim la modul în care reglementarea legală care interzice oprirea la mai puţin de 25 de metri de colţul intersecţiei, putem spune că în jumătate din oraş nu se respectă această prevedere. Nici nu e de mirare la cât de aglomerat este traficul auto în Zalău”, a precizat Bara, subliniind pericolele la care se expun pietonii care vor să traverserze respectivele străzi, dar şi şoferii care nu au vizibilitate bună în respectivele zone.

2 Thoughts to “Paradoxul din Zalău: parcări amenajate în intersecţii”

  1. Anonim

    toate aceste amenajari se fac cu „acordul” politiei rutiere Zalau, adica a sefului circulatiei din Zalau, nenea VICAS.
    si uita asa s-a facut un „troc”.
    astia de la politia locala nu vad masinile personale ale lui Vicas cum incalca legea prin oras, iar Vicas da avize cum ii cere primarul.
    decizia nu a luat-o politia locala, ci primarul si poate si vicele balajel.
    ultimul exemplu este modul in care au fost „selectate” strazile pe care este interzis accesul cu masini peste 7,5 tone 🙂
    dar stati linistiti, in oras este stiuta fiecare masina a cui este, si acei proprietary sun „iertati” de agenti de politie locala dar si de cei de la IJP Salaj !
    asa se explica de ce renumitele radare fixe din oras , nu au primit „binecuvantarea” de la IJP Salaj. Caci acele radfare amendeaza pe toti, indifferent de cine e proprietar sau/si sofer

    1. Anonim

      Politia Locala este doar o simpla prelungire a bratului primarului. ei executa oridinele primarului, caci primarul este SEFUL Politiei Locale !
      iar amenajarile de parcari cad in sarcina Citadinului, care se afla sub directa coordonare a viceprimarului Balajel. Iar acele parcari de pe carosabil se fc doar cu AVIZ FAVORABIL de la Politie Circulatie din cadrul Inspectoratului judetean de Politie Salaj.

Leave a Comment