Din 1 iulie, se majorează pensiile 

Casa Județeană de Pensii Sălaj informează că, potrivit articolului 2 din OUG nr. 2/2017, valoarea punctului de pensie crește, începând cu data de 1 iulie 2017, la 1.000 de lei, ceea ce reprezintă o majorare cu 9 la sută față de valoarea precedentă, de 917,5 lei.

Efectele aplicării acestei măsuri se vor reflecta nu numai în majorarea pensiilor, ci și a următoarelor indemnizații: indemnizația de însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate grad I, care se majorează de la 734 de lei la 800 de lei; indemnizația lunară stabilită conform Legii nr. 8/2006 pentru membrii uniunilor de creație, cu încadrarea în plafonul prevăzut de lege, respectiv 2.900 lei.

De asemenea, indemnizațiile prevăzute la articolul 1, alineatul 1, literele a), b), d) și e) din OUG nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pe motive etnice (respectiv: deportare, detenție, detașament de muncă forțată și supraviețuitor al trenului morții), se majorează, de asemenea, începând cu data de 1 iulie 2017, în temeiul Legii nr.126/2017.

„Precizăm că indemnizațiile acordate în temeiul articolului 1, alineatul 1, literele c) și g), din OUG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pe motive etnice (respectiv: refugiere/expulzare/strămutare și evacuat din locuința proprie), cât și indemnizația lunară acordată soțului supraviețuitor se majorează, conform Legii 126/2017, începând cu data de 1 ianuarie 2018. Potrivit Legii 126/2017, indemnizațiile prevăzute de OUG nr. 105/1999 se majorează astfel: indemnizațiile acordate pentru deportare și detenție – articolul 1, alineatul 1, literele a) și b) din OUG nr.105/1999), de la 250 lei la 400 lei/an de persecuție; indemnizațiile acordate pentru supraviețuitor al trenului morții – articolul 1, alineatul 1, litera e) din OUG nr.105/1999 – de la 200 lei la 400 lei/an de persecuție; indemnizațiile acordate pentru  refugiere / expulzare / strămutare, detașament de muncă forțată, evacuat din locuința proprie – articolul 1, alineatul 1, literele c), d) și g) din OUG nr. 105/1999 – de la la 250 lei/an de persecuție; indemnizația lunară, în sumă fixă, acordată soțului supraviețuitor conform articolului 3 din OUG nr.105/1999, de la 150 lei/lună  la 200 lei/lună”, precizează sursa amintită.

 

Recalcularea pensiilor pentru persoanele care au lucrat în fostele grupe I sau a II-a de muncă

Reprezentanții Casei de Pensii mai informează că recalcularea pensiilor în conformitate cu Legea nr.192/2015, pentru persoanele care au lucrat în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă și care nu au beneficiat de măsurile de recalculare din anul 2008 și 2011 va avea prima etapă de plată în luna iulie 2017.

În această etapă de recalculare au intrat persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990 – 31 martie 2001, inclusiv, care au desfăşurat activităţii în locuri de muncă încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite şi/sau condiţii speciale, potrivit legii, și care nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale acordate, de diverse acte normative, pentru aceste stagii.

„Particularitățile implementării Legii nr. 192/2015 impun sublinierea următoarelor aspecte. În situația în care, în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut de lege pentru această recalculare, rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menține în plată punctajul mediu anual și cuantumul aferent în plată sau cuvenit la data recalculării, respectiv 31.12.2015. Noua valoare a punctului de pensie, majorată de la 1 iulie 2017 la 1.000 lei, se aplică la punctajul mediu anual cel mai avantajos și care rămâne în plată după recalcularea conform Legii nr.192/2015”, susțin reprezentanții Casei de Pensii.

One Thought to “Din 1 iulie, se majorează pensiile ”

  1. Anonim

    Tipic romanesc : dupa Magazin creste pensia dupa 1 iulie, iar dupa Graiul (tot ziarul de azi) scade pensia dupa 30 iunie ! A demisionat guvernul, nu a demisionat guvernul de la Bucuresti !

Leave a Comment