Haos e în guvern, haos e în județe. N-are cum să fie bine țara dacă cei care o conduc sunt pierduți, trădați, trădători, orbiți de orgolii și ahtiați după putere și control. La fel se întâmplă și în județe, aproape peste tot sunt probleme, multe instituții sunt conduse de persoane cu un comportament mizerabil, de cea mai joasă speță. Dar cine să-i schimbe pe acești mizerabili? Nimeni, pentru că murdari sunt și superiorii lor. De-a lungul anilor am râs de cei pe care îi vedeam protestând la colț de stradă și strigau ca din gură de șarpe că țara e condusă de mafioți. Ei bine, acum nu mai râd, ci îmi dau seama că acei oameni aveau partea lor de dreptate. Vă amintiți zarva făcută acum un an sau doi cu decizia de scoatere din sistem a funcționarilor și directorilor de instituții ajunși la vârsta pensionării pentru că nu mai puteau cumula pensia cu salariul? Fals, acum pot rămâne în sistem până la 70 de ani. O, să trăiască La Mulți Ani, toți să fie cu sănătate! Problema s-a rezolvat, nu? Dar să revenim la ceea ce se întâmplă cum în politica românească. Recunosc, l-am votat pe Nicușor, dar acum nu a făcut decât să ne de-a pe mâna extremiștilor. Mi-e scârbă. Grozăvia din politica românească lovește în special în omul de rând, în cel care nu își mai permite o roșie, un ardei sau să își plătească la timp taxele și impozitele. În mai toate partidele sunt trădători, trădați, grupuri, grupulețe, activiști, fiecare își așteaptă clipa, momentul de reactivare, iar oribila scenă politică aflată în desfășurare e privită diferit de fiecare român, în funcție de interes și poziționare. România e superbă, bogată, minunată, dar e păcat de cei care o conduc. Vă reamintesc că am avut nevoie de aproape două decenii pentru a construi centura municipiului Zalău. Să nu uităm sau am uitat deja?
O, ce veștedă e politica