Majoritatea farmaciilor sălăjene vând medicamente expirate!

Majoritatea farmaciilor sălăjene vând medicamente expirate!Un control tematic efectuat la mai multe farmacii din judeţ, în cursul lunii iunie, de către comisarii de la Protecţia Consumatorilor Sălaj, a scos de pe rafturi câteva mii de bucăţi de medicamente expirate. La toate unităţile verificate, exceptând farmacia din localitatea Crasna, au fost constatate nereguli pentru care s-au aplicat nouă amenzi în valoare de 19.000 de lei şi 12 avertismente.

Directorul Comisariatului Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj, Claudiu Silaghi, ne-a declarat, ieri, că au fost verificate un număr total de 16 farmacii din judeţ. La trei unităţi controlate s-au constatat nereguli majore. Astfel, la farmacia din Almaşu s-au găsit sute de bucăţi de medicamente expirate, în valoare de 1.000 de lei, unele produse având termenul de valabilitate depăşit încă din anii 2007-2010. La o altă farmacie situată pe strada Unirii din municipiul Zalău au fost descoperite medicamente în valoare de peste 500 de lei expirate din luna mai a anului trecut. A treia farmacie cu probleme se află pe strada 1 Mai din oraşul Jibou, unde comisarii au depistat aproximativ două kilograme de antibiotice expirate în valoare de peste 600 de lei. În primul caz a fost aplicată o amendă în sumă de 3.000 de lei, pentru celelalte două fiind scrise sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.000 de lei fiecare, a declarat Silaghi.

Comisarii au controlat produse farmaceutice în valoare totală de 3,2 milioane de lei. Urmare a controlului, au fost retrase definitiv de la comercializare medicamente în valoare de peste 3.000 de lei. Urmează ca operatorii economici în cauză să ne prezinte copii după procesele verbale de predare a medicamentelor expirate firmelor autorizate să preia produsele neconforme, a precizat directorul CJPC Sălaj. Acesta recomandă consumatorilor să fie foarte atenţi la achiziţionarea medicamentelor.

Dintre medicamentele expirate se numără: Niofilin fiole, Nitrazepan, Glucoză injectabilă, Ketoprofen, Oxacilină, Cefaclor, Romergan, Vasocardin, Antinevralgic, Duofilin, Sinvor, Vitamina C, Hartil, Lomexin, Protolog unguent, Bisobloc, Metoclopramid, lapte praf pentru copii, Tinctură Castelani, Ultralan unguent, Flomidan, Monostimulent, Lusopress, Lifinopril, Topamax, diferite sortimente de ceaiuri, Ketotifen, Ramiran, Fabiol, Sicovit, Etamsilat fiole, Tetraciclină unguent, Davia, Ospamox, Inovane şi Glibomet etc.

Leave a Comment