La finalul lunii septembrie, numărul şomerilor sălăjeni a crescut

Statistica Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj privind piaţa muncii din judeţ indică faptul că numărul şomerilor de 5.188 de persoane. Potrivit buletinului statistic lunar remis de instituţia precizată, la finalul lunii septembrie rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului a fost de 4,80 la sută – înregistrând o uşoară creştere cu 0,06 la sută faţă de luna anterioară. Comparativ cu luna septembrie a anului trecut, rata şomajului ascăzut cu 0,32 la sută. Din totalul şomerilor înregistraţi,  1.226 de persoane sunt şomeri indemnizaţi şi 3.962 sunt neindemnizaţi. În  comparaţie cu luna anterioară, numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu  65 de persoane, iar a şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 127 de persoane. Ponderea şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor este de 76,4 la sută a şomerilor indemnizaţi – 23,6 la sută, iar ponderea femeilor în numărul total de şomeri este de 42,4 la sută.

În funcţie de vârstă, cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie înregistrat de grupa cu vârsta cuprinsă între  40-49 de ani, respectiv 1.348 de persoane, urmată de grupa de vârstă de peste 50 de ani – 1.297 de persoane, de categoria persoanelor cu vârsta între 30–39 de ani – 1.096 de persoane şi a celor sub 25 de ani  – 1.008 de persoane, cei mai puţini şomeriregăsindu-se în grupa de vârstă 25-29 de ani  – 439 de persoane. Potrivit AJOFM Sălaj, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiei -77 la sută. De asemenea, şomerii  cu  nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 18,6 la sută din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare – 4,4 la sută.

La finalul lunii trecute în baza de date a instituţiei precizate erau înregistraţi un număr de 667 de absolvenţi ai promoţiei acestui an. Dintre aceştia 535 suntabsolvenţi de studii medii, 87 sunt absolvenţi de studii superioare şi 45 de absolvenţi de învăţământ inferior liceului. În funcţie de mediul de provenienţă 4.008 de şomeri au domiciliul în mediul rural, iar 1.180 sunt cu domiciliul în mediul urban. În profil teritorial situaţia şomerilor  este  următoarea: Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ALOFM) Zalău – 2.083 de persoane, ALOFM Jibou –1.745 de persoane şi punctul de lucru (PL) Şimleu Silvaniei -1.360 de persoane.

Leave a Comment