Jandarmii salajeni – primul trimestru fara militari in termen

Jandarmii salajeni - primul trimestru fara militari in termen

Jandarmii salajeni sarbatoresc, azi, 157 de ani de existenta si continuitate in slujba cetatenilor. Insa, ceea ce scoate din obisnuit sarbatoarea din acest an a jandarmilor este faptul ca acest lucru se intampla fara militari in termen, ultimii jandarmi din aceasta categorie trecand in rezerva in luna decembrie a anului trecut. De atunci, efectivele noastre au fost profesionalizate in procent de 100 la suta si, cu toate ca mai urmeaza sa ne completam cu efective si in acest an, in momentul de fata dispunem de toate efectivele ca sa ne putem executa profesionalist misiunile, a declarat comandantul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Salaj, col. Florinel Budisan.

Un alt aspect care s-a modificat, recent, in problematica jandarmilor salajeni a fost cel al cuplarii la apelul de urgenta 112, astfel ca unitatea poate prelua sesizarile si reclamatiile oamenilor si de la acest numar. Din momentul in care s-a realizat aceasta legatura la 112, jandarmii salajeni au fost alertati de 10 ori, grosul solicitarilor la interventi, adica alte 69 de sesizari, venind pe linia obisnuita – 956.

In primul trimestru al acestui an, jandarmii salajeni au executat 230 de misiuni de mentinere a ordinii publice, 104 misiuni de asigurare a ordinii publice, 87 de rezerve la interventie si alte 16 misiuni specifice.

In cooperare cu alte institutii, respectiv Politia, organele administratiei publice locale, executorii judecatoresti, organele silvice, piscicole etc, jandarmii au mai executat, tot in perioada primului trimestru al acestui an, 144 de misiuni.

Au fost aplicate 243 de contraventii, in valoare totala de 62.300 lei, sanctiuni aplicate in special pentru nerespectarea Legii cu privire la ordinea si linistea publica. Alte 45 de infractiuni comise de 57 de faptuitori au fost constatate de jandarmii salajeni, din care 7 infractiuni au fost comise cu violenta, 25 de furt, 4 silvice etc.

Leave a Comment