Peste 800 de copii cu deficiente

Directia de specialitate din cadrul Consiliului Judetean Salaj a evaluat, in 2006, 846 de copii pentru incadrarea intr-un grad de handicap, eliberandu-se, in cazul a 817 copii, certificate de incadrare intr-un grad de handicap. In cazul a 203 copii s-a stabilit orientarea scolara si profesionala a acestora, dar si asigurarea unui profesor de sprijin, iar pentru alti 312 copii s-a stabilit un program de recuperare, prin servicii de kinetoterapie, logopedie si consiliere psihologica.

In vederea asigurarii unei integrari cu sanse egale in viata sociala, 30 de copii cu handicap din Salaj au participat la programul Integrare prin sport, organizat la Arad. Aceasta actiune s-a reluat si la nivelul judetului Salaj, prin cooperarea cu Asociatia Prader Willi, Primaria Zalau, Directia Judeteana de Sport, ANPH si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, o actiune in care au fost implicati peste 200 de copii si tineri cu handicap din institutii si familii.

Leave a Comment